Dragi preatini, poate ați observat că de extrem de multe ori, mai ales de când cu alegerea Donaldului portocaliu ca preșădinte, am persiflat în cel mai barbar mod țara pretină de peste ocean, în mod total obiectiv și pe deplin meritat.

Poate că, cine știe, citindu-ne pe noi sau pe alții care au făcut tot ca noi, personaja din videoclipul Asmongoldului s-a săturat și ea de circul și comicăriile cu iz de Globus, luându-și necăjita bocceluța în spate și pribegind sătulă de rasismul și de nedreptatea americană, către tărâmuri mai binevoitoare cu cei de altă culoare.

Și, nici că se putea ca amețita asta să fi nimerit mai bine decât în imbatabila Ghana, o țară pretină cu adevărat magnifică! Așa cum ne-am și așteptat, pentru o tălâmbă ca asta, care probabil nici în America nu se descurca prea bine cu gândirea și cu trăitul rezonabil, sultanatul fiind totuși un fel de easy-mode pentru orice cetățean al lumii, trecerea subită la traiul vest-african ghanez fără o pregătire solidă în prealabil a fost nu doar un duș rece ci mai degrabă un pumn direct în bot, spre trezirea țărăncii americane căutătoare de tărâmuri mai prielnice dezvoltării eului.

Ghana, după cum cu siguranță știți, este, alături de mai toate țările din Africa de Vest, una de categorie extrem de grea pentru jocul (sau serverul PvP, vorba Baldemortului), astfel că o amatoare ca tălâmba asta din videoclip pare să fi bătut deja din gongul predării, ridicând stegulețul alb de îndată ce s-a trezit pe tărâm strămoșesc.

Ce sperăm noi este că gângava asta iresponsabilă s-a aciuat măcar pe la Accra, și așa ar părea, că dacă a avut neinspirația să se mute prin te miri ce cătun în estul cel de la frontiera ghanezo-togoleză, atunci este clară treaba!

hăștagpalmăpestefață, hăștagfacepalm, hăștagprăjițiiplanetei

Sursa foto.

Lasă un comentariu