
Dragi preatini votători sau nu, în egală măsură respectați de noi, scriem fițuica prezentă la momentul la care prezența la votările cele sfinte arată deja 52,96% dintre preaputernicii mânuitori de ștampile, confirmând aproape în totalitate pronosticul nostru aproape insesizabil.
Astfel, deși s-au tânguit toți și s-au dat de ceasul morții, Nicușorul olimpic a fost scos în preșădinte de o mobilizare sănătoasă, urmând același tipar din dățile trecute, când, ca de obicei, țărișoara a fost salvată de la vadimi, ponți mickey mouși și viorici, doar că, de data aceasta, nicușorul este catindatul atipic, greu urnit, răzgândac am putea spune, care până acum s-a trezit că are multă treabă la primărie, dintr-o dată găsind că ar fi mai multă posibilitate de a nu face treabă, din postura de preșădinte.
Pentru că, dacă e să comparăm atribuțiili primărești de capitală și cele de locatar de Cotroceni, e lesne de înțeles unde ar fi mai multă muncă!
Felicităm dar pe frezatul poate chiar înainte de termen, dar măcar în limitele legii, respectând consemnul becului chior, care stă să se ardă pentru vecie!
Astfel, articolul e scris la 15:22, ora locală, publicat la ora cuvenită, în speranța că nu ne vom trezi cu o băsesciană de tip „mihaela dragostea mea” la ceas matinal.

Lasă un comentariu