
Dragi preatini, făcând pauza forțată de proștii de la BEC legată de opțiunile de votare, de parcă până ieri votările erau sfinte (fix cum bine știți că le considerăm deja și cum le-am denumit în toate scrierile noastre), iar azi au devenit scârbavnice, sătănești și de necuvântat, suntem obligați de instituțiili statului rumân să nu cuvântăm decât pe vârfuri despre votări, pentru că, dă-o dracului de libertate de exprimare garantată prin constituție, când niște dobitoci siniștri interpretează cum îi taie capul pe ei legea de căpătâi a unei țări, căcându-se duios în capul nostru…
Revenind la subiectul important, dar totuși de conjunctură, observăm atitudinea sălbaticului de Cărtărescu, proaspăt refuzat de alți proști medaliați, cei de la academie, de a se alătura și el adunăturii de intelectuali.
Astfel, omul nostru a apreciat opțiunea titanului muzicii românești, Dani Mocanu, zis și Motanu în părțile noastre, de a compune o piesă pentru frezatul olimpic, exprimându-și mai mult decât evident și opțiunea electorală.
Mai mult decât atât, Cărtărescu nebunul a folosit ocazia și l-a propus pe manelistul care are probleme măricele cu legea ca să intre nu pe lângă scriitor în academie, ci, spre buna noastră dispoziție, chiar în locul scriitorului!
Astfel, dacă tot ditamai academicienii au refuzat primirea remarcabilului și aclamatului Mircea în clubul select și exclusivist, acesta măcar a făcut o faptă bună și l-a recomandat pe muzicianul Motanu la un loc binemeritat în academie.
Felicităm ambii eroi ai istorisirii noastre și le urăm succes în încercările acestora celor mai importante, nu înainte de a ne gândi că probabil Motanul are șanse mai mari să meargă la închisoare decât la academie, deși Cărtărescul poate depune un dosar la instituția oamenilor de cultură în favoarea cântăciosului!
Și ce reacție mai nimerită putea să aibă Mocanul aflând de inițiativa scriitorului decât următoarea mare vorbă: „Mințile strălucite gândesc la fel”! O replică de mare academician, care persiflează la maxim toate strâmbăturile din nas ale intelectualilor și cremei culturii românești!
Ca o notă de final, observăm dezgustul opiniei publice la adresa opțiunilor electorale motănești, la fel cum s-au scandalizat când alte personaje cu probleme mari cu legea s-au declarat pe tiktokul devenit piață publică în favoarea celuilalt catindat.
Asta deși, în condițiile legii, atât Motanul cât ceilalți șoareci certați sau încă nu cu legea, în condițiile legii, au voie să-și exprime opțiunile votătoare! Interesant cum opinia publică alege să strâmbe nasul la adresa alegerilor concetățenilor noștri mai abitir decât în cazul altora, încercând un virtue signaling de toată frumusețea, vorba americanului, ca să arate tuturor că doar dacă ești curat la suflet ai voie să-ți exprimi părerea pe teme electorale.
Interesantă dovadă de fariseism jegos în țara Măicuței Domnului, a creștinilor iertători și cu frică de Dumniezo…
Sursa foto.
Lasă un comentariu