
Dragi preatini, după ce-am prezentat foarte pe scurt situația de la nord de Baja California mexicană, mai exact California americană actuală, prezentăm un videoclip foarte ușor de descifrat despre cum văd alți americani situația.
Astfel, la capătul celălalt de țară, pe East Coast, vorba americanului, și nu oriunde, în însorita Florida, acolo unde nu știi dacă mori de glonț sau de mușcătură de lighioane sălbatice precum aligatorii.
Ca să evite flocăielile cu protestatarii deportărilor imigranților ilegali care au terfelit bine Los Angelesul, nenea gaborul floridian pune în gardă pe oricine vrea să încerce aceleași metode din LA (bătăi cu poliția, cocktail-uri Molotov, distrugeri, atacuri împotriva gaborilor, furăciuni din magazine șamd.), omul nostru, simpatic dealtfel, anunță clar care sunt Find Out-urile pe terenul estic: bătaie, spital, pușcărie, călcat cu mașina sau chiar mâinile pe piept, pentru că tălâmbii de gabori de acolo nu dau semne că se vor juca și par să nu permită iureșuri și banditisme cel puțin prin județul Brevard (county) al Floridei.
Cumva ne așteptam la astfel de mesaje, mai ales că în America, pușca, nu neapărat și cureaua lată pare să facă legea, așa că unele dintre consecințele Fuck Around-ului sunt dinainte menționate de gaborii de peste ocean, nedispuși la negocieri și trântă cu eventuali protestatari violenți.
Vom vedea pe parcurs dacă atenționările capetelor de cretă de pe lângă vestitul Cape Canaveral vor fi luate în seamă de SJWiștii americani de ocazie, pentru că vom urmări în stil prezidențial subiectul.
Sursa foto: captură din videoclip.
Lasă un comentariu