Dragi preatini, revenim cu un subiect abordat deja de noi, mai ales că suntem apropiați nu doar geografic de nația mai de la sud-vest și relatăm ce s-a mai întâmplat la frații sârbi, pentru că vestitele proteste continuă încă în stil mare.

Astfel, sâmbătă, zi de mare sărbătoare națională a sârbilor (comemorarea Vidovdan), care are rădăcini medievale mergând tocmai la celebra bătălie de la Kosovopolje, moment evocat până și de celebrele noastre manuale de istorie, alternative sau nu, s-a pus de-un protest enorm în Belgrad și mai prin toate orașele care au pohtit să protesteze împotriva prostului de Vucic și al guvernului său de nătărăi corupți.

Poate vă aduceți aminte, originea protestelor și nemulțumirilor vecinilor noștri a fost prăbușirea acoperișului de la intrarea în gara Novi Sad, care a ucis pe loc și la ceva timp după 16 persoane nevinovate, care s-au aflat acolo la momentul când corupția a decis să lovească cel mai crunt.

Am precizat și la momentul potrivit, a fost un fel de moment colectiv cu mai puține victime dar cu impact la fel de puternic în rândul opiniei publice, protestele pentru înlăturarea guvernului SNSist și chiar a banditului de preșădinte Vucic, acest pretin la cataramă cu mickey mouse-ul de Ponta, neostoindu-se nici până-n zi de azi.

Doar că, de data aceasta, diferența atât la protestatari cât și la reacția gaborilor sârbi a fost radicalizarea mult mai puternică, rezultând lupte de stradă, arestări, bătăi în toată regula și oale în capul proștilor de gabori sau pulane în capul protestatarilor, care ce noroc a avut.

Ce ne-am permite să prevestim pentru următoarea perioadă este o radicalizare încă și mai puternică a „bandelor de studenți” și a „teroriștilor” (în ochii boului bălțat de preșădinte), care destabilizează țărișoara vecină, oamenii nefiind deloc mulțumiți cu situația și nepărând să cedeze până nu văd toată șleahta coțcarului de Vucic plecată de la putere.

Evident, se cuvine să notăm că fix aceiași sârbi care acum protestează furtunos împotriva preșădintelui, l-au ales pentru un nou mandat parcă chiar anul trecut! Interesant mod de a-ți tăia craca de sub fund sau, mai exact, de a căpăta mintea românului de pe urmă, chiar și la tăntălăii noștri vecini, care, la fel ca și noi, se zbat în aberații politice de zeci de ani, în timp ce oameni nevinovați suferă consecințe de neînchipuit.

Sursa foto.

Lasă un comentariu