irod.ro

Dragi preatin, am urmărit aproape cu sufletul la gura de canal negocierile euro-americane pe tema tarifelor vamale născocite de tăntălăul rău-intenționat aflat acum la Casa Albă și nu știm încă dacă e necesară o concluzie la cald.

Că au rămas 15% pentru o serie de produse e una, dar că se așteaptă din partea Porții Sultănești americane investiții pe model japonej, de ‘jdemii de miliarde de euro pe teritoriu american și cumpărat tot felul de combustibili de la ei e cu totul altceva.

Bine, e clar că trebuie înlocuită țâța energetică rusească, aici suntem de acord cu babeta stelară von der Leyen, nu știm însă, nici logistic nici financiar cum se va desfășura concret comerțul de gaze și camioane de fasole cu americanii, vom vedea, dar ne mirăm ce fel de investiții am putea face la ăia când la noi în bătătură ar fi nevoie de rădicat din sărăcie lucie o mulțime de regiuni, vorba ceea, cu steluțe galbene drept coroniță, multe chiar în România, Bulgaria, Polonia, unde sărăcia este cutremurătoare!

Mai notăm că deși în teorie suntem o uniune, în practică fiecare și-a tras turta proprie pe foc, insistând ca produsele naționale ale fiecăruia să fie tratate separat, nu unitar, ca o țară mare și declarativ unită ce suntem. Dar putem să ne amăgim în continuare că așa va fi mereu, așa va fi mereu (vorba Paraziților).

Evident, notăm și șutul în fund și între picioare autoaplicat de proștii de americani, pe care nu-i vom mai vedea pentru multă vreme cu aceiași ochi și de care, așa cum nu o dată am tot trompețit, ar trebui să ne depărtăm cât se poate de sănătos în domenii precum apărarea, armețâle și altele.

Este drept că și sultanatul trumpesc nu va dăinui pe veci și, dacă nu apară nici o idee nebunească, să-l vedem bătând mingiuca de golf în liniște și consens peste vreo 4 ani, putând să reluăm niște treburi măcar, tot ca înainte. Dar nu știm efectiv ce ne aduce viitorul, iar timpul a demonstrat că nici cel mai de angajament politolog, analist, limbist sau conțopist nu a putut prezice cu claritate că se va ajunge aici.

Rămâne să urmărim în stil preșădințial și acest subiect, dacă ne permite Dumniezo, ca să vedem cât de bine sau de rău ne va fi, la firul ierbii cetățeanului european, după un astfel de acord, în condițiile în care există păreri relativ extreme despre acord.

Mai jos aveți piesa de referință, de mare angajament muzical, tradusă și adaptată după un mare artist american, ăla, what’s his name. Atât s-a putut…

Sursa foto.