irod.ro

Dragi preatini, ajungem, după o pauză relativă de gândire, să facem radiografia mortului Ilici, doar pe scurt, dar mai ales să facem caricatura românilor frustrați pe tema iliesciană.

Evident, Ilici, acest mic faraon comunist care parcă nu se mai ducea dracului, reușind să popească pe mulți până ieri, are șanse mari să fie împăiat de dobitocii de pesedei, strănepoții corupți, păduchioși și ticăloși, precum Lenin, și eventual să fie și atârnat prin te miri piață bucureșteană, poate la Unirii, să poată lumea să vină să-și arate respectul sau scuipatul, fiecare după sentimentele pe care i le-a purtat animalului politic.

Istoric vorbind, noi, pe persoană fizică direct, îl considerăm pe Nea Nelu Cotrocelu un bandit de clasă mondială, uns cu toate alifiile politice, un comunist adevărat, format și antrenat la Moscova, cu pedigree imbatabil la acea vreme. Păduchii politici dimprejurul său au fost mâncați cam toți la micul dejun de Ilici, banditul trăgând sforile și gripând în mod ireversibil locomotiva românească pornită în 1990 pe o cale democratică după atâta amar de vreme de comunism extrem de nociv și dăunător, care încă își arată și azi efectele.

Înapoierea noastră din cauza comunismului este continuată într-un mod total așteptat și de Iliescu, feseneii și pesedeii fiind practic cel mai rău lucru care se putea întâmpla României tinere și habarniste, ieșite din comunism dar libere.

Gestionarea extrem de proastă a Revoluției din 1989, morții de atunci pentru care nu a răspuns absolut nimeni și pentru care toată iustitia română ar fi trebuit trasă în țeapă sau sfârtecată în bucăți dacă am fi trăit într-o țară decentă și normală, cele două mineriade soldate și acelea cu răniți și morți precum și corupția generalizată lăsată moștenire de Ilici, prin guvernul banditului de clasă mondială, pușcăriașul Bombonel Năstase-două milioane de case sunt doar câteva din bucuriile cu care ne-a ploconit Ilici. Istoria le-a consemnat pe toate și cu siguranță, dumneavoastră, cititorii, le cunoașteți preabine!

Problema este că cei tineri nu le cunosc și, așa cum a semnalat și necolegul Cetin, este flower-power și fiartă pe comunismul cel bun, cel cu mâncare mai sănătoasă decât acum și cu grijă mai mare pentru cetățeni. Evident, toți nătărăii care au avut asemenea păreri care scuipă efectiv pe mormintele victimelor comunismului, ar trebui să să ducă și ei dracului, eventual în Rusia sau în Coreea de Nord, la ruși pentru motive ce țin de libertate de exprimare și la pretinii noștri nord-coreeni pentru comunismul adevărat, cel cu tot tacâmul.

Revenind la zilele noastre, mirarea cea mai mare pe care o avem este revărsarea de curaj a gunoaielor din presă, care abia acum au reușit timid să recunoască și să cuvânteze despre răul pe care l-a făcut Iliescu nu doar trecutului ci și viitorului țării. Cumva, după războiul pricinuit de moartea lui Ilici, s-au arătat și vitejii presei care cu avânt și mare trompetă au curaj acum să spună lucrurilor pe nume.

Dacă pentru Ilici am simțit întotdeauna o scârbă, pentru presa care a tăcut și care abia acum a început să vorbească simțim o scârbă cu-adevărat extremă și numai bine nu le dorim gunoaielor care până ieri tăceau în păpușoi sau strânse de ouă de gunoaiele pesediste de unde și veneau banii.

Că vorbeam de ticăloșii ăia, le înțelegem iritarea că usereii nu recunosc nici un doliu național și nu participă la îngropăciunea prășădintelui mort. Asta pentru că nu puteau, ca urmași ai tătucului româno-sovietic, erau cumva puși cu spatele la zid și nu aveau vreo opțiune și, am insista noi, credem că ei încă sunt convinși ca și cei 66% din cei cu sondajul, că, la final, comunismul a fost un lucru bun și, prin extensie, ilici la fel. În concluzie, pesedeilor le dorim și lor orice, dar bine nu! În mod special le dorim să se desființeze ca partid și să fie aruncați la lada de gunoi a istoriei, acolo unde merită!

Cât despre atitudinea useristă, acum cu voce germano-bănățeană, este una normală, având în vedere că Revoluția originală a pornit la Timișoara și memoria celor morți trebuie să fie mult mai prețuită decât acoperita de lege îngropăciune cu fanfară și alai a Cotrocelului.

La final, deși multe șampanii s-au deschis ieri, gustul de după licoare a fost tot amar, pentru că mortul a murit la o vârstă extrem de înaintată, nepedepsit pentru nimic, deși speranțele românilor au fost multe pe această temă. Dar, cum am precizat deja, cu o iustitie romenă așa cum o știți, care demult ar fi trebuit să fie arsă pe rug pentru flop-urile cutremurătoare legate de ilici, nici nu ar fi putut să fie altfel.

Înainte de încheiere, lăsăm spre lectură textul vestitulul „animal”, jurnalistul care a fost gratulat de Ilici cu celebrul apelativ „măi animalule!”, imbatabilul Paul Pârvu: „un imens nemernic, un criminal fără scrupule (rămas nepedepsit încă!) ne băga, pe platoul Prefecturii din Constanța (oraș în care se afla în campanie electorală), mâna în gât și ne adresa apelul injurios devenit celebru: «Măi, animalule!». Și asta doar pentru că «îndrăznisem» să-l întrebăm cine este culpabil și, implicit, trebuie să dea socoteală pentru cei peste 800 de morți, din rândul populației nevinovate, de DUPĂ fuga lui Ceaușescu din București, între 22-25 decembrie 1989.”

Încheiem și noi articolul, dimpreună cu un capitol care stătea românului cu puțin creier, cultură și integritate precum o piatră în pantof. Piatra într-adevăr a fost aruncată acum, dar rana din talpă probabil nu va dispărea până nu se vor scoate pe tapet și se vor rosti cu subiect și predicat, fără nici o rezervă, toate adevărurile legate de istoria recentă a țării, unde Ilici a fost și sforar și gropar.

Sursa foto.