
Dragi preatini, știți că ocazional urmărim performanța sau cântecul falș al atletei dreptății europene, meseriașa de Laura Codruka Kövesi. Că prinde pești mari sau mici, că o dă în bară în stil barbar, noi mai urmărim cu ce se ocupă căpetenia procurorilor europeni, pentru că, așa cum știți, dumneaei se ocupă cu recuperarea banilor europeni, adică ai noștri, de la bandiții și corupții uniunii.
Și, de unde nici nu ne așteptam, de la ditamai Tagesschau-ul cârnățăresc, nimerim minireportajul și lauda la adresa susnumitei precum și o mică descriere a fișei postului și a capturilor din ultima perioadă. Ce ne-a interesat în mod special au fost următoarele: chiar și măreața Germanie este în vizorul EPPO-ului, deși e renumită pentru lipsa cazurilor de corupție de genul prostului de Remeș, prins cu călbas și tobă, nu că nemțălăii nu ar avea corupții lor, dar acolo nivelul este pe bănet grozav de mult. A doua, că până și înșoricăturile vaxxerei și babetei stelare, Ursula, sunt pe masa vestitei Laura Țepeș-Kövesi.
Evident, nu tragem mari speranțe că babeta cosmică va înfunda vreodată pușcăria, dar măcar ne putem mulțumi sau amăgi că există o anchetă, fie ea și doar de ochii lumii, pe numele prime vaxxere a Europei, coțcara de Ursula.
Mai notăm că se recunoaște așa cum trebuie că Uniunea chiar are foarte mulți bani și, în mod cert, tentația de a beli din ei este extrem de mare, și știm cu toții ce se întâmplă în România sau în Grecia, poate cele mai corupte țări europene la acest moment.
Noi, de la măsuța noastră, chiar îi urăm mult succes Țepeșei europene și la cât mai mulți bandiți de talie mondială capturați!
Sursa foto.
Lasă un comentariu