Dragi preatini, știți preabine părerea noastră à propos de situația din Ucraina, așa că, mai ales în ultima perioadă, cetim și luăm aminte la ce se întâmplă pe subiect.

Cel mai recent, după pompele și trompetele mitingurilor mânate de prostul de Trump, care nu au dus faptic la nimic, îl vedem pe prostul junior, încă de o magnitudine și mai mare decât cea a sultanului, care cuvântează cu o mină serioasă pe această temă.

Și ne anunță gângavul ăsta prostănac de „nambăr tu”, aproape dându-se de ceasul morții de grija invadatorilor ruși, că și tavariș Putin, urmărit de jumătate de planetă pentru crime de război, a făcut și el concesii! Într-adevăr, apreciem și noi ce concesii au făcut, mai ales din postura de țară invadatoare a unei alte țări, fără bază reală, fără motive reale și în deplin dispreț față de tratate internaționale și regionale, dar, mai presus de toate, de viața oamenilor. Apreciem în ce hal de proști ne ia ăsta, dar noi nu am păscut iarbă pe ogorul imbecililor și nici n-am mâncat ciupercile gângăviei împreună!

Dacă nu a fost clar până acum de a cui parte trag din prostie sau ticăloșie, idioții administrației preșădințiale, pardon, sultănești, a bebelușului care bate din picior pentru un premiu de împăciuitor al dobitoacelor, apăi nu mai știm nici noi câte remorci de evidențe trebuie să mai apară!

Și în mod cert, europenii, văzând astfel de aberații iresponsabile, nu se așteaptă să dea înapoi la nerușinarea rusească, în condițiile în care am putea urma chiar noi, polonejii, balticii, finlandejii sau chiar alții, încă neintegrați, moldovenii, adică tot noi!

Dar așa se întâmplă când maimuțele pun mâna pe mitralieră și trag în toate direcțiile, cei invadați sunt certați și îndemnați să își ceară scuze în timp ce criminalii invadatori pleacă de la masă cu desaga plină și cu o privire aruncată în scârbă și tot nemulțumiți!

hăștaggângavi, hăștagîmpiedicați

Sursa foto.

Lasă un comentariu