
Dragi preatini, am observat și noi lacrămile, aberațiile și perorațiile legate de ditamai Serena Williams, nenea Serenu, vorba ălora de pe întărnăt, după ce campeoana a slăbit undeva la 14 kilograme, arătând o siluetă total neobișnuită pentru publicul iubitor de tenis și general.
Vă dați seama că după o cariera enormă în care a popit toate artistele din tenisul mondial timp de zeci de ani, în care toată lumea o cunoștea la ce gabarit alerga și câștiga en fanfare jdemii de meciuri, surpriza tuturor a fost extrem de mare când sportiva a apărut în public având o cu totul altă înfățișare, din cauza pierderii în greutate. Dar, deși regimul alimentar de sportiv de clasă mondială, alergatul, sportul, sala de forță și întregul stil de viață al Serenei se pare că nu au reușit s-o facă să-și reducă greutatea corporală, pare că noile medicamente specifice, de ultimă generație au lovit acolo unde trebuie, americanca reușind dintr-un foc să slăbească și să declare că se află acum la o „greutate sănătoasă” (healthy weight).
Evident, au venit toți amețiții planetei să-i sară în cap ăsteia pentru că ar fi îndrăznit să folosească ultimele descoperiri ale medicinei pentru a scăpa de kilogramele în plus, mai ales că femeia are bani extrem de mulți, își permite, nu mai are răbdare și, în esență, dorește să scape de kilogramele în plus considerate nesănătoase.
Nu știm de unde și până unde a ajuns metoda de slăbit a unei persoane publice retrase între timp în penumbră să se ocupe de familie, copii și sănătate, incluzând aici și greutatea corporală.
S-au mai adus în discuție și aberații de genul că Serena ar înșela prin metodele utilizate de a slăbi, neapelând la metodele clasice pe care adunătura de nimeni din toată lumea le practică, ăștia toți rămânând cu buza umflată că Serena își permite să dea banul și să stea în față în domeniul medical. În plus, Madame Williams și-a permis și să se asocieze cu ceva branduri de medicamente pentru slăbit, de parcă asta ar fi fost iarăși vreo temă importantă.
Este ca și cum proștii și proastele planetei ar certa-o pe Serena sau pe oricare alt sportiv sau om cu bani care își permite să meargă cu Ferrari sau Lamborghini, că au cutezat să conducă astfel de mașini în loc să umble pe drumuri cu Dacia Sandero, Renault Clio și Ford Fiesta, dacă se poate fără climă și fără încălzire în scaune, pe timp de iarnă, ca toată turma din clasa de mijloc sau din grupa săracilor.
Lumea a luat-o razna rău de tot, încercând să-și bage nasul acolo unde nu-i fierbe absolut deloc oala, mai ales când vine vorba de starea de bine și de sine a unei persoane, fie ea și model sau nu de urmat.
Teniswoman-a a fost probabil prea cu bun-simț ca să nu răspundă oamenilor care au catadicsit să comenteze chiar și acolo unde nu era nevoie, scuipându-i grațios între ochi pe toți comentacii care n-au ce face acasă sau caută motive la alții pentru insuccesele lor. Deși nu am fost fani înfocați ai stilului și ai persoanei în general, putem totuși să notăm stegulețele roșii ale prostălăilor cu scuipat curs din gură care o comentează total aiurea, remarcând cât de ridicoli pot fi unii! Asta în loc să aplaude pe oricine ajunge la o greutate optimă, utilizând chiar și cele mai inovative tratamente medicale, atunci când alte metode îndelung încercate nu reușesc.
hăștaggângavi, hăștagproștiiplanetei
Sursa foto.
Lasă un comentariu