Dragi preatini, săltăm și noi cu greu peste bălțile de sânge (sa belțile, vorba proștilor) produse de atacatorii cuțâtari din toată lumea, ca să dăm un dos de palmă societății în general și autorităților în mod cu totul și cu totul special, pentru că numai cu larga contribuție instituțională am ajuns la astfel de situații în țările bananiere, odinioară civilizate, ale lumii.

Noi suntem extrem de obiectivi, așa cum ne știți, și chiar și un atac e prea mult, ce să mai vorbim de sute și mii, mai ales în Germania, Franța, Austria, Marea Britanie și, mai nou, la cu totul alt nivel, Statele Unite și Australia.

Pe rând, un brav cuțâtar a atacat o profesoara în Essenul cârnățăresc, rănind-o grav și neascultând de vestiții polițai ajunși la fața locului, fiind și el împușcat fără milă. Atacatorul, un kosovar minor și-a adus probabil obiceiurile din regiunea mumă, unde treburile se rezolvă cu săcurea, cuțâtul și bota, ca în Evul Mediu. Trist este că proștii de nemți încă n-au coborît din pod trasul pe roată ca în vremurile bune, ca să vedem câți dintre doctorii și avocații ăștia vor mai îndrăzni să rădice lama la oameni nevinovați!

Mai apoi, tot o rezolvare în stil mafiot-medieval, a unor probleme până acum presupuse de amor juvenil, unde un necunoscut a atacat tot cu lama o elevă a unei școli din districtul 20 vienez. Tânăra nu este în pericol dar nici atacatorul nu a fost prins.

Nu prin lamă dar prin împins în fața trenului a murit și o tânără de 16 ani în Friedland, Saxonia Inferioară, de mâna unui imigrant ilegal irakian, care aștepta liniștit, cu permisiunea autorităților germane extrem de competente, să părăseasca țara probabil cărat de mânuță până la graniță, ca să nu i se încalce drepturile de cetățean. Iată că între timp cel care încălca legea a încălcat-o într-un mod cutremurător, împingând o tânără nevinovată pe calea ferată, aceasta murind pe loc, călcată de tren. Aplauze furtunoase pentru autoritățili nemțești, care își arată operativitatea și promptitudinea și în acest caz!

În cele din urmă, în Hexagon, la un liceu agricol francej, dans le Six, la Antibes, un fost elev al instituției a dat cu cuțâtul în consacratul stil mexicano-francej într-o profesoară de 52 de ani și un elev de 16 ani. Atacatorul a fost prins de forțele speciale de intervenție iar victimele deși au fost rănite, profesoara destul de grav, nu sunt în pericol de a-și pierde viețile. Dar nici nu credem că vor mai privi situația cu ochi buni de acum încolo…

După salba de atacuri parcă desprinse din cele mai întunecate timpuri ale secolelor VI-IX, trecem în Australia, unde în ultimul an se pare că sălbăticiunile își fac de cap, de această dată ucigând și dezmembrând cu macete doi minori de 12 și 15 ani, într-un atac la care autoritățile, la fel de gângave ca cele europene, încă se mai dumiresc cine sunt atacatorii și nu se știe dacă vor fi prinși vreodată. Deși nu am urmărit zona magnifică a Australiei pe radarul nostru, iată că pe lângă ce geografie și ce natură oferă, pare-se că în ultima vreme iese în evidență cu deja notoriile atrocități pentru europeni, în timp ce politicienii, gaborii și iustitia se scobește ba în nas, ba în fese…

Și, în poate cel mai atroce atac din ultima vreme, un dezaxat mintal cu o tolbă plină de infracțiuni cu arme și violențe la activ, a ucis cu sălbăticie o tânără ucraineancă ajunsă în Land of The Free-ul bananier tocmai ca să scape de moartea adusă de război.

Deși evenimentul s-a întâmplat deja de ceva timp, abia acum a câștigat locul sub reflectoare, autoritățili sultănești găsind repede vinovații, fosta administrație a senilului și prostului de Sleepy-Joe, într-un act clasic de a arăta către „greaua moștenire” din partea incapabililor care sunt la conducere acum.

Ne mirăm că toți imbecilii ăștia mai își permit să vorbească de bunăstare, cetățeni și libertate, când aproape oricine are chef de ceva acțiune, poate liniștit să pună mâna pe cuțât și să lovească la întâmplare, în timp ce politicienii, de la mic la mare, iustitia și gaborii trimit inimioare, thoughts and prayers și declară că așa ceva nu este de tolerat. Asta până la următorul atac, care mai lasă în urmă alți morți deveniți statistică!

Aplaudăm cu scârbă nemăsurată pe toți cei responsabili și îi asigurăm că îi detestăm la cel mai înalt nivel, fără încetare și în egală măsură pe toți! Îi mai plesnim încă o dată peste bot pe incapabilii ăștia gângavi le vom aduce aminte întotdeauna de sângele care îl au pe mâini ori de câte ori pohtim!

Și, cu toate aceste crime fără nici un fel de sens, ne gândim de fiecare dată când mai aflăm că se întâmplă așa ceva, dacă nu cumva o abordare mai simplă, mai practică și la fel de medievală nu s-ar cuveni în unele situații…

Sursa foto.

Lasă un comentariu