Dragi preatini, demult îl aveam pe listă pe imbecilul vice-president american, gângavul și nătărul de JD Vance, acest păcălici politic de cea mai înaltă clasă, care calcă în străchini mai ceva ca un personaj de desene animate în cele mai proaste momente ale sale.

Astfel, notăm cu această cuvântare virtuală doar două gafe cutremurătoare, de nivel grădinița de copii / plină e de jucării, în care neghiobul ăsta gângav se face de râsul lumii, arătându-și veleitățile de istoric și de orator de bâlci sătesc american de Oklahoma.

În prima și cea mai veche dintre bombele atomice pe care le-a detonat, nătărăul ne explică nouă, pe marginea conflictului orcilor cu ucrainenii pe care sultanul Trump încerca să-l oprească prin negocieri de pace extrem de ajutătoare ca apa de ploaie, a notat bățos și cu siguranța Domnului Goe, că Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial și mai toate conflictele mondiale s-au încheiat cu o formă de negociere (original: „This is how wars ultimately get settled. If you go back to World War II, if you go back to World War I, f you go back to every major conflict in human history, they all end with some kind of negotiation.”)

Nu doar că a aberat în cel mai sinistru mod posibil, dar prostul ăsta căruia îi curge scuipat din gură a vorbit cu o siguranță notorie pentru orice imbecil care hălăduie pe planetă și surfează pe recent transferatul tiktok. Dar, să stăm liniștiți, că întărnătul mondial, care are mult mai multe clase decât cele două pe care le au în comun trenul și prostul de JD Vance, a taxat în stilul aproape 9gag-esc enormitatea păcăliciului, acesta ajungând de râsul planetei și evident, lovindu-și iremediabil orice smalț de credibilitate care i-o fi rămas pentru a vorbi despre istorie sau a negocia ceva sau pentru cineva.

A doua perlă inestimabilă a împiedicatului, scoasă pe gură într-o recentă cuvântare plină de patos, este o comparație a două momente cronologice din trecut, unul din trecut și unul din trecutul foarte apropiat. Astfel, recent, JD, probabil lamentându-se că administrația sultănească este întâmpinate cu apelative din câmpul lexical hitleresc și nazist, într-o cuvântare de la o bază militară americană, a îndemnat lumea să nu mai strige Nazi la orice treabă legată de administrația Trump. Ca o paranteză, trebuie să recunoaștem că cererea nu este deplasată, mai ales că multe dintre chestiile etichetate ca fiind nazi sunt de-a dreptul banalități, care nu fac decât să pervertească și să dilueze una dintre cele mai mari atrocități din istorie. Pe de altă parte, replica pentru tolomacul de JD nu s-a lăsat așteptată, acestuia aducându-i-se aminte că el însuși, într-o conversație cu un amic de-al său, l-a numit chiar pe Donald Trump drept „Hitlerul Americii” („America’s Hitler”). El și prostul ăla de la sănătatea americană, RFK,

Acestea și multe alte aberații și comicării monumentale din partea prostului de JD Vance și a politicienilor extrem de slabi pregătiți din ziua de astăzi ar trebui să fie un barometru și un semnal de alarmă pentru fiecare votător de pe planetă, dar, având în vedere că în ultima vreme dăm numai de astfel de loaze și de împiedicați, suntem și noi nevoiți să tragem concluzia că turma alegătorilor nu pare să fie nici ea prea luminată la minte, din păcate.

hăștagprăjițiiplanetei, hăștaggângavi, hăștagîmpiedicați, hăștagageamii, hăștagclownworld, hăștagpalmăpestefață

Interviul complet, cu enormitatea la minutul 11:20

Surse foto 1, 2, 3.

Lasă un comentariu