
Dragi preatini, cu răbdare și în liniște am așteptat rezultatele Sfintelor Votări Parlamentare ale românilor din inventata Republica Moldova ca să putem să punctăm la cald câteva idei, de la măsuța noastră întotdeauna bine aliniată și obiectivă.
În primul rând notăm propaganda sinistră, de cu totul alt nivel care a înconjurat scrutinul, ceva de domeniul Evului Mediu timpuriu, cu nelipsiții popi care fac politică în sfânta besearică, râgâind a propagandă rusească, bani plătiți contra voturilor ca pe vremea prostului și împușcatului greșit Bombonel și alte aberații, cum spuneam, ce țin mai degrabă de secolele VI-VII.
La final, notăm victoria relativ solidă a PAS-ului preșădintei Maia Sandu, un pumn în bot pentru ruși și un șut în fund la fel de sănătos tuturor păduchioșilor de pe ambele părți ale Prutului, în condițiile în care știm cu toții că s-au alocat resurse enorme, de tot felul, pentru a ține partea basarabeană pe ecartamentul rusesc de 1520, deși aceștia deja și-au exprimat dorința deja de a schimba la 1435-ul albastru cu steluțe galbene.
Chiar dacă în trecut am beștelit pe bună dreptate partea moldovenească, acum ne face chiar plăcere să felicităm hotărârea de privi mai atent, mai cu încredere către Vest, unde nu este doar Europa cea fără de grăniți și cu joburi mai bine plătite decât acasă, ci mai ales România, partea ei mai mare adică, cea de carese va lipi fără posibilitate de Brexit/Moldexit sau alte bălării de oameni proștiodată cu o eventuală accedere în albastra Uniune.
Nu doar că felicităm votătorii cu pașapoarte în esență ale unei țări care nu există, ci ne batem obrazul nouă, proștilor din partea deja intrată în UE, care am reușit să ne tragem singuri nu unul ci mai multe șuturi în ouă, votând ani de-a rândul cele mai sinistre abominații politice din câte au existat: pesedeii, peneleii, aurașii, potții și SOSșii.
În zi de astăzi, noi suntem cei care trebuie să ne facem mea culpa și să recunoaștem că deși am crezut că suntem mai deștepți, de fapt am fost mai proști și continuăm să fim la fel, cel puțin în comparație cu proaspeții ieșiți de la cabina de vot români.
Cine ar fi crezut că, la atâta vreme după revoluție și dezmembrarea URSS-ului, cei care chiar au făcut parte din acea construcție sinistră ne vor da nouă o lecție despre pro-europenism, nouă, ăstora care avem Europa la picioare și continuăm să scuipăm pe ea, alegând gunoaie pesediste! Ireal!
Sursa foto.
Lasă un comentariu