Dragi preatini, revenim pe plaiuri balcanice, mai exact în sudul extrem al peninsulei, unde Grecia cea harnică și degrabă săritoare la muncă fără de zăbavă, se căznește să legifereze ziua de muncă de 13 ore, instaurând un fel de Ev Mediu în plin an 2025, aproape 2026, în plină Uniune Europeană.

După o asemenea lege, mai ciuma bubonică, lepra și difteria lipseau, ca să avem cu adevărat un tablou medieval complet într-o și-așa înapoiată Grecie, din multe puncte de vedere.

Asta pentru că deja besearica acolo are un cuvânt la fel de important ca pe vremurile amintite iar mentalitatea, deloc deosebită de cea din Grădina Măicuței Domnului, este tot la nivel de secol VI-VII.

Lumea ieșită din timpurile de demult protestează însă, blocând țara, mirosind cum se apropie iobăgia legală deghizată în binefacere pentru angajat, mai exact bănet în plus la salariu aruncat cumva în scârbă, într-o țară care o duce destul de greu în comparație cu alte țări din Uniune, în ciuda orelor extrem de multe prestate pe ogor.

Vom vedea ce finalitate va avea demersul și cât de mult succes vor avea protestatarii care, în cel mai rău scenariu, vor trebui să-și facă rost de vestita lampă cu petrol și de nouă greblă, pentru a intra în legalitate, dacă binecuvântata lege va fi adoptată.

Toate acestea se întâmplă cumva împotriva cursului normal, într-un an în care parcă ne-am fi gândit, cel puțin la nivel european, că vom putea avea un echilibru mai bun între viața personală și muncă, dar iată că în părțile încă umbrite de mentalități și corupție de tip medieval, aceste concepte sunt doar niște idei sătănești, incompatibile cu tradiția și istoria locală.

Sursa foto.

Lasă un comentariu