Dragi preatini, observând manelele obișnuite din țară, mai dăm un ocol scurt prin lume, ca să notăm și noi oprirea bătăilor israelienilor contra Hamasului, în care partea gazană tot bătea salteaua a predat, dar ăștia micii se făceau că nu aud.

După aducerea înapoi a ultimilor ostatici, vii sau morți și după așezatul prafului de la clădirile dărâmate de rachetele israeliene, se întrevăd și se aud poc-poc-uri de la automatele Hamasului care, după unele informații, au pornit epurarea în sânul propriei populații, căutând și pedepsind trădătorii, colaboratorii și ajutoarele inamicului de peste zid.

Nu știm exact cine a confirmat faptele, sursele fiind multe și spunând același lucru, dar ideea că luptele interne pentru a stăpâni molozul palestinian și turma de refugiați aflați sub cerul liber înaintea iernii pare să se ascută.

Luând practic și piciorul din teren dar și mâna de pe teritoriu, partea israeliană, la îndemnul (sau mai bine zis ordinul) Sultanului Donald, observăm cum haosul aproape la fel ca cel de dinaintea opririi flocăielii pare că mai continuă puțin, până ce elementele nedorite (mai exact oameni vii indezirabili), sunt reduse la tăcere cu glonțul.

La cum se descrie situația, ni se confirmă și nouă suspiciunea că stilul medieval de a rezolva lucrurile persistă încă în această zonă, confirmând și înclinația multor țări arabe, frățești, cum s-ar zice, față de palestinieni, de a nu interveni și a nu avea nimic de-a face cu această problemă, deși, la prosperitatea din peninsula Arabia și pacea relativă și prosperitatea moderată din Africa (Egipt), ajutoarele și cuvântul ar fi putut avea altă greutate. Nu? NU?

Sursa foto.

Lasă un comentariu