
Dragi preatini, după cum se aștepta fix toată lumea, mai puțin turma bolojană și nucușorul olimpic, legea pensiilor speciale ale ninjalăilor în robă de discotecă și cu ciocănel de lemn nu a trecut de aprigul CâCâRî, pentru graba cu care a fost aruncată în arenă.
La o greșeală de amatori și gângavi ca aceasta, era clar că răspunsul CâCâRăsc a fost un NIET destul de previzibil, deși noi ne-am fi așteptat ca popii țării să-l fi popit pe călărețul bihorean pe textul legii, nicidecum pe graba administrativă de a depune legea.
În orice caz, răspunsul e clar, judecătorii rămânând cu punguța cu doi bani care de fapt sunt jdemii de lei pe cap de vită furajată, pe lună, iar bolojanul probabil trebuie să aștepte să se scurgă timpul ca să poată să se apuce din nou de belit bani de la stăpânii noștri ai tuturor, ninjalăii tribunalelor, pe lângă ceilalți ninjalăi, în sutană, care ne călăreau oricum de secole.
Iar când tehnicalitățile și treburile administrative se vor fi îndeplinit ca la carte, dosărelul cu șină, incorect numit de mai toată lumea, va fi și el prezent, suntem mai mult decât convinși că șmecherașii ăștia, pardon, capabilii și apărătorii dimokratiei hibride, se vor apleca și asupra textului legii, notând, cum altfel, că bănetul în sume mai mici va lovi în independenția și corectitudinea actului de iustitie și al judecătorilor înșilor.
Absolut corect, nimic de comentat, dar fix aceste argumente extrem de solide ar trebui să li se prezinte față în față chiar de către sentințătorii CâCâRâului părinților tinerilor rupți în două la 2 Mai de criminalul Pascu, ai mortulului făcut mort de Mario Iorgulescu și ai altor părinți aflați în situația de a privi cum criminalii copiilor lor ieșeau sprințari și ca niște garofițe ori din țară, înainte de executarea pedepsei, ori din închisoare, după cei 3-4-5 ani dați în scârbă, ca nu cumva să distrugă viața criminalilor care e și ei oameni, ce naiba! Și, la final, chiar și nouă, tuturor celorlalți proști cu urechi de măgar, care încă îl mai așteptăm pe Sebică Ghiță pe teren românesc, după excursia destul de prelungită la frații noștri sârbi, la fel cum îi așteptăm și pe alde Oprescu, Iorgulescu sau Alinuța Bica…oh wait!
Sursa foto.
Lasă un comentariu