
Dragi preatini, revenim ca să lăudăm ceata gaborilor celor integri, care pe lângă apăratul legii, cetățenilor și țării, având o conduită ireproșabilă și debordând de onoare, iată că mai au vreme să facă afașeri care mai de care mai oneste și să și studieze într-o rundă de pus burta pe carte cum rar s-a văzut pe teritoriul românesc.
În primă fază, observăm cum nesimțiții de la BCCO și DIICOT, probabil cu sprijinul ghidușelor pisici care cad întotdeauna în picioare pe terenul informațional, cele cu ochi albaștri din teritoriul bănățean, s-au apucat să strice amintitele afașeri ale milițienilor întreprinzători și integri din deja clientul județ Caraș-Severin dar și din Timișul de la nord și Aradul cel apropiat teritorial precum și în cuget și simțiri.
Biznisul milițienilor bănățeni a înflorit puternic pe întreg teritoriul Banatului, ăștia micii cu cașketă sărind în stil de cangur de fazele de aplicat legea cu piștoliul al tinerilor și curajoșilor colegi cu un băț la comerț cu bijuterii adevărate și contrafăcute precum și la alte ace, brice și carice de proveniență turcească, ungând rotițele administrative acolo unde era necesar, adică la autoritățili incompetente și corupte, pardon, ptiu-ptiu, competente și integre, să se prefacă precum Dinescu Mircea că lucrează.
Antrepriza gaborilor a fost astfel pusă pe butuci de măgarii mascați și de băeții cu ochișori albaștri, care, fără nici un fel de admirație și reșpect pentru tablagii, au stricat bunătate de afacere! Și se întreabă lumea cum poate să mai pornească ceva bun și corect în țara asta, când vin încurcă-lume ăștia să-ți bage bețe în roate! Vai de noi ce-am ajuns!
Tot la fel de nătărăi par să fie cei de la DGA Brașov, care n-au avut altceva de făcut decât să întrerupă de la înaltele studii de licență, pe lângă ardelenii tineri, frumoși și deștepți și o trupă de gabori la fel de mândri, care ștudiau pe brânci la o universitate din oraș mai ceva ca Galileo Galilei la Universitatea din Pisa! Dar, spre deosebire de venerabilul și imbatabilul fizician și astronom, tăntălăii și gângavii de gabori făceau ce fac și alții pe tărâmurile noastre, adică plăteau (sau mituiau) profesorii de la facultate ca să-și treacă examenele.
Non va bene! cum ar fi zis italienii, așa că nesimțiții de mascați din Brașov i-au săltat și pe studioșii milițieni transilvăneni, care, ca și omologii lor bănățeni, erau puși pe propășire și self-growth în stil barbar!
Nu poate omul (gaborul) să se apuce să întreprindă ceva, că iute vin ăștia și le strică toate ploile, spre dezgustul și dezamăgirea tuturor și, cum ziceam, contribuind și la reducerea chefului oricărui român de a mai face ceva de bine în țara asta! Rușine Dinu Patriciu, rușine DIICOT și ăștia micii!
hăștagpalmăpestefață, hăștagcorupți, hăștaglegeșionoare
Sursa foto.
Lasă un comentariu