
Dragi preatini, sărbătorim astăzi, cu ocazia americanului Halloween, 1000 de obiective și oneste scrieri pe foaia noastră virtuală.
Ascunși bine în întunecatul colțișor al întărnătului mondial, dar găsiți întotdeauna de cititorii noștri care ne onorează zilnic cu prezența, nu putem decât să îi dăm înainte cu scrierea, pentru că am descoperit că așa cum am preconizat de la început, am și învățat multe lucruri în tot acest timp. Ne-am reîmprospătat memoria, am făcut legături, am cugetat îndelung, am scris pe ciorne, am șters, am modificat iar, la final de zi, am scrijelit cea mai bună variantă pe răboj.
Dacă ne gândim la locul și statutul de unde am pornit și la ce s-a ajuns, încă încercăm să cuprindem cu mintea cum cuvintele și ideile ne ajung în toate cotloanele Pământului, fiind citiți de conaționali de-ai noștri aflați în toate teritoriile și țările, poate unii dintre aceștia deplasându-se pe terenuri extrem de periculoase din Sudanul de Sud sau extrem de friguroase, cum ar fi Insulele Feroe.
Nu putem decât să ne exprimăm infinita recunoștință că, aflați pe astfel de tărâmuri, lumea s-a gândit să se gândească la noi și să ne facă o vizită. Nu uităm de nimeni, nici de cei din țară și nici de cei ce hălăduiesc pe toate meridianele, avându-i pe toți în buzunărașul cel cald de la inimă.
Evident, nu uităm de cel mai mare susținător al nostru, necolegul dar preatinul Cetin, pe care sperăm să-l întâlnim cândva și în persoană, pe tărâmuri bucureștene sau năvodariene. Încă mai avem și mai folosim cu respect scaunul de birou de acum mulți ani!
Nu știm să ne exprimăm prea bine în vorbit sau cântat, scrisul fiind ceva mai la îndemână, dar ne gândeam dacă în epoca video, câte-un videoclip scurt postat pe vreo rețea precum youtube ar fi interesant pentru cititorii noștri. Vom lăsa un pic sondaj de opinie la sfârșit, pe care îl vom lua în calcul dacă ne decidem la felurile oferite de noile tehnologii de a exprima opinii și gânduri.
Mulțumim tuturor pentru vizite, cetit și susținere! Să ne reîntâlnim sănătoși și la alte borne, la fel de întregi și rotunde! Laolaltă cu preatinii șobolani întâlniți în cale, salutăm pe toată lumea de pe tărâmuri dragi și totodată tot mai contrastante!
Lasă un comentariu