
Dragi preatini, revenim ca să ma râdem în continuare de prostia altora, care mai rău se afundă în probleme, deși flagrantul și ridicolul erau demult depășite.
Mai exact, revenim astăzi din nou asupra situației unuia dintre tălâmbii cei mai mari ai întărnătului imbecil, clientul Johnny Somali, care pare că și-a găsit nănașii în persoanele autorităților sud-coreene, care, după modelul Ion Creangă („Vorba ceea: Lasă-l, măi! L-aș lăsa eu, dar vezi că nu mă lasă el acum!”), primește păpara legală și administrativă, învârtindu-se în jurul unor pedepse cu închisoarea destul de grele, după aberațiile făcute în sudul peninsulei.
Asta pentru că, spre deosebire de amorțiții de europeni și americani, care te bagă la garde-a-vue și apoi îți dau drumul înapoi pe stradă, coreenii nu se joacă! După cum știți, am mai încurajat și vom mai încuraja astfel de prostălăi să călătorească și spre alte teritorii ca să-și pună în practică prank-urile tâmpite și să deranjeze și pe alții, nu doar pe coreenii din sud ci, de ce nu, pe cei din nord sau dacă se poate, pe malaezieni, bieloruși sau pe pretinii noștri apropiați din Sudan, Liberia sau Columbia, ca să numim doar câteva dintre destinațiile unde comportamente de genul Ionică Somalezu’ cu siguranță vor fi numaidecât taxate, și nu într-un mod prea plăcut!
Vom aștepta însă verdictul îmbrăcaților la costum sud-coreeni, ca să aflăm dacă, într-o lume aparent cu susul în jos, mai există și dosul de palmă al legii care să îi pună pe unii la locul lor și să avertizeze și alți amatori de imbecilități de pe cuprinsul planetei asupra FO-ului care urmează FA-ului.
Sursa foto.
Lasă un comentariu