
Dragi preatini, recunoaștem că ne-am luat bota declarativă fix în creștetul capului, de mâna nesimțitului de Decebal Rădulescu, acest Tabasco al presei sportive românești, care ori te îmbucură cu iuțimea extraordinară, ori îți strică ziua și săptămâna, depinde ce fel de gurmand ești.
Mai exact, într-o emisiune sportivă online, încingându-se spiritele între 2 dintre proscrișii sau excomunicații jurnaliști din presa sportivă românească, Decebal Rădulescu și Costin Ștucan (celelalte satane fiind R. Banciu și R. Răureanu), primul se lamentează dimpreună cu al doilea referitor la starea fotbalului românesc, iar într-un acces de je m’en fiche-ism epustuflant, lovește cu argumentul imbatabil încât ne-a dat berea pe nas și mai apoi pe tricou: „Bă, e treaba mea că antrenorii de la echipa națională f*t mămici?!”
La fel ca glumețul de Costin, tot așa am pocnit și noi, berea, după cum spuneam curgând pe noi…nu a uimire pentru starea de fapt ci a foarte mare uimire că a avut curajul cineva să spună exact starea de fapt din fotbalul românesc pe care, după cum știți, noi nu îl includem aproape deloc în imbatabila noastră serie a Fotbalului pentru proști și, chiar și atunci când îl aducem în discuție, ștergem pe jos cu păduchii și tatuații împiedicați cu pretenții de vedete, care mai ieri, spre exemplu, își luau bătaie și pe teren și pumni în cap de la niște țărăneți mulgători de faci cu pământ între dește.
Și, dragi preatini, vedețu cum, după jdemii de articole pe temă sportivă, ne intră asul cel câștigător, din partea țăcănitului de Decebal-Tabasco, argumentul suprem și de netăgăduit că monstruozitatea sinistră numită de unii „fotbal românesc”, este fix ceea ce știam și ne gândeam că este: o cloacă sinistră, plină de pile, cumetrii, frecăcioși de mame de fotbaleatori Under și alți șoareci și șobolani deghizați și rujați, fără nici o performanță la nivel internațional.
Și, scuzați-ne, dar participarea la un turneu final european sau mondial nu este o performanță!
Aplaudăm în mod clar pe jurnalistul Tabasco, care a cutezat să fluiere în besearica falsă a Fußball-ului rumânesc, păstorit de cuvioși mitropoliți ca albăstrelul ochelarist Burleanu, episcopi ca Gino Tarantino scăpătorul de copchii criminali sau de călugărul grec Vassaras, cel degrabă promovator de incompetenți, totodată întrebându-ne cu real interes și grije deosebită: cine f__e mămicile micilor fotbaliști?
Mai jos, emisiunea întreagă, cu timestamp-ul potrivit exact la declarația sătănească:
Sursa foto.
Lasă un comentariu