Draagi preatini gameri și suine de toate felurile, revenim și noi ca Baldemortul pe ogorul distracției celor două genuri pe care le recunoaștem a exista, cele asociate biologiei, ca să mai râdem cu lacrămi și să ne distrăm pe seama dragelor de fete, părechi sau nepărechi, care insistă să ne ia troaca de la gură, fecalele în care ne scăldăm dimprejurul nostru și toată distracția din grupurile porcești în care activăm, într-un stil de karen-buzzkill de care ne ferim cu toții ca dracu’ de tămâie.

Așa cum odinioară am reliefat și susținut părerea Baldemortului legată de fetele care joacă jocuri online, la fel atragem atenția și asupra subiectului prezentat astăzi, cel a grupurilor și ceaturilor moderne băiețăști, care sub nici un fel de formă nu sunt nici destinate și nici recomandate părechilor noastre ca niște garofițe.

Gingășia și curățenia nu trebuie dară să fie sub nici un fel de formă atinse de porceasca sudalmă, de rasistul comentariu, de bătaia de joc nu doar agreată dar și veșnic încurajată între porcii grupului, la fel cum nici intervenția și moderarea SJWisto-redditistă nu își are locul în astfel de spații de masculi de toate literele, cu un comportament care mai de care mai sătănesc sau, vorba fetelor, plin de masculinitate toxică.

Oripilarea fetilor este nu doar irelevantă în astfel de cazuri ci ar trebui să nu existe în nici un fel de gramaj pe nici un meridian planetar, mai ales că în conformitate cu celebra zicală în care nu trebuie să-ți bagi nasul acolo unde nu-ți fierbe oala, tot așa nici Glavlitul femeiesc al ceatului nu are jurisdicție în afacerile speciei suinelor, comportamentul făpturilor cu rât între ele însele nefiind bun nici de dictat nici de modificat de către grațioasele noastre concetățene, nici acum nici în alte timpuri viitoare, sub nici un fel de argument!

Sursa foto.

Lasă un comentariu