Dragi preatini, iată-ne cu o oarece întârziere față de orele obișnuite, extrem de matinale, adunați la focul de sezon ca să discutăm despre Sfânta, Cuvioasa, Pioasa și Evlavioasa Vamă Română, această grupare de creștini pre-schismatici, care laudă Numele Domnului și îi aduc cinste, precum nenumiții și uitații creștini din secolele III-IV, care, deși persecutați crunt, au reușit să slăvească pe Dumniezo în cele mai periculoase condiții.

La fel și vameșii rumâni, la aproape două mii de ani distanță, prin munca lor desăvârșită și pravoslavnică, laudă pe Dumniezo și fac cinste nu doar nației cât și turmei celei ortodoxe!

Cea mai evlavioasă acțiune, așa cum veți vedea în acest episod kettő al actualei mini-serii dedicate Sfintei Vame Române, a fost confiscarea a 2 000 000 de lei la un personaj vizat de descinderile și perchezițiile din Vama Constanța, acest Ierusalim al vămilor din întreaga țară și, dacă mai ne gândim puțin, poate chiar Europă, dacă excludem porturile Pireu, poate chiar și Hamburg sau Rotterdam, unde suntem absolut convinși că afacerile merg și se ung aproape tot în același stil.

Așadar, o nouă rundă de investigații ale DII-COT-ului, Barbă-Cot-ul nostru investigator, în diferite județe, care mai de care mai împrăștiate, s-a lăsat cu notabila captură de bănet serios, probabil aruncat la mișto în portbagajul vreunui coteț de sute de mii de euro.

Acum ne gândim cu stupoare că poate banii pravoslavnicului erau destinați vreunei cauze nobile, bunul samaritean fiind în drum spre te miri ce orfelinat sau besearică, să doneze suma pentru ajutorarea fârtaților aflați la nevoie.

Ne vom lămuri noi mai pe urmă, în timp ce îi batem obrazul necolegului Vali, care amintește de arderi ale Vamei și Portului, ca pe vremurile mai devreme amintite, fiind absolut convinși de buna-cuviință și intențiile creștinești ale episcopilor vămii.

Sursa foto.

Lasă un comentariu