
Dragi preatini, știți deja că nu avem prea multă milă pentru inițial păduchioșii și refugiații deveniți apoi criminali și amenințători în țările care le-au făcut un bine primindu-i, revenind întotdeauna la vorbele Terminatorului ori de câte ori este nevoie.
Astăzi, notăm cazul proastei care apare la ditamai Baldemortul, de origine somaliană, care vine care refugiată în America și are voie să-și poarte hainele preferate, vorbind în termeni talibănești despre viața sau mai degraba moartea gamerului plângăcios Elon Musk, care is about to die, după vorba destul de ciudățică a somalezei refugiate primită în Missouri.
Interesante vorbe din partea unui astfel de personaj, mai ales cu un asemenea trecut și mai ales pe social media, depășite doar de prostia incalificabilă și nerecunoștința barbară a personajei, degrabă taxate mai de toată lumea și urecheată și de noi.
După ce ne dăm două palme peste ochi de uimire, ne întrebăm cât timp va trece până când problemele cu instituțiili americane sultănești vor începe pentru această gângavă și cu adevărat nesimțită personajă. Scuzele și tânguirile de tip interpretare greșită sau libertate a cuvântului sunt penibile atâta vreme cât unii discută relativ cu ușurință despre astfel de subiecte.
Cât despre vizatul Muscă, cel mai bogat și mai răsfățat om al planetei, gamerul care se laudă cu succesul altora a spus pe scurt: „Then it is war.” Și deși de multe ori l-am persiflat pe bună dreptate, de această dată nu putem să-i batem obrazul pentru nimic.
Spre deosebire de neispirata asta care pare și tălâmbă, noi încă nu avem frică de deportări și pus la stâlpul infamiei pentru că l-am făcut pe Elon plângăcios și gamer patetic de doi bani!
Sursa foto.
Lasă un comentariu