
Dragi preatini, deși a trecut ceva timp de la eveniment, noi, ca de fiecare dată, nu uităm și, în cazul coțcarilor și javrelor, nici nu iertăm!
Mai exact, observăm și scoatem la iveală nesimțirea duamnei Monica Macovei, fostă ministră a iustitiei romene, care, după ce a fost condamnată la pârnaie cu suspendare (cum altfel!?) și muncă în folosul comunității pentru că a lovit un motociclist, rănindu-l pe ăla și probabil schilodindu-l pentru o perioadă foarte îndelungată, individa asta de extrem de tristă amintire nu doar că nu s-a mulțumit cu sentința după care ar fi trebuit să rostească un bogdaproști și să plece liniștită către proprietăți, ci, după cum probabil v-ați gândit, a avut nesimțirea, nerușinarea și obrazul de grosime porcească să ceară tot în instanță scutirea de la pedeapsa muncii în folosul comunității.
Dragii noștri, nici că ne puteam aștepta la altceva din partea unei astfel de personaje, vajnică înaintașă a unora precum Alinuța Salteluța, care când credeam și noi că s-a dus dracului din raza opiniei publice, iată că vine tiptil-tiptil să ne arunce un muc în fasolea duminicală, scârbindu-ne pentru vreme lungă.
Ca de la cetățeni care își plătesc taxele și impozitele la vreme și nu se suie cu mașini ministeriale pe alți participanți la trafic, ne permitem să o urechem pe trista macovească, care, de la rangul său iustitiar ar fi trebuit să judece și singură situația în care se află și să-și accepte cu demnitate sentința. Știm, cam prea multe pretenții avem și noi de o individă parte a unui grup de oameni – politicienii – dintre cei mai huiduiți și urâți de opinia publică, de la care nu ar trebui să avem sub nici o formă pretenții de integritate, onestitate și onoare. Dar, când noi înșine votăm astfel de arătări politice, parcă ar trebui să ne și liniștim cu comentariile.
Lasă un comentariu