Dragi preatini, rar ne-a fost dat să generalizăm caracterizări de popoare în așa hal în care o facem cu nătărăii de britanici, dar nu ne putem abține din etalarea dezamăgirii la adresa insularilor patronați încă de reje și odinioară de rejină, care calcă zilnic în rahatul ridicolului, spre stupoare unora și hazul nostru.

Boala politically-correctă, mortală dealtfel, lovește din nou, astăzi un biet angajat al unui supermarket englej, Walker Smith, acel generic Joe-Six-Pack britanic pe care îl îngânăm de fiecare dată, care, iată, este persiflat de însăși imbecilitatea crasă britanică, fiind efectiv lăsat fără job pentru că a îndrăznit să reacționeze instinctual și natural.

Mai precis, omul nostru, Walker, observând cum un coțcar îndesa în desaga fără fund ouă și iepurași de ciocolată atât de prezenți în zi de Paști, a încercat să-l oprească pe hoțoman din jaf, chiar aruncând cu un ou de ciocolată după gunoiul social care a luat-o la sănătoasa cu punga goală.

Nici una, nici două, dar angajatul model, după părerea noastră, a fost chemat în birou de comenduirea menegerească, fiind numaidecât aruncat cu șut din firmă, după 17 ani de muncă și loialitate, doar pentru că nu a respectat instrucțiunile corporatiste când vine vorba de jafuri și furtișaguri din magazin.

Cum s-ar zice, banalizarea răului în această situație, chiar a găinăriei de cel mai josnic tip, a făcut rondul complet, bota politic-corectă a răsplatei lovind-ul pe săracul vânzător fix în moalele capului prost și nepregătit pentru o societate spălată pe creier ca cea britanică.

Inițial am crezut că evenimentul este o scorneală sinistră a jurnaliștilor care seamănă izbitor cu un caz similar al situațiilor de prostie omenească a recent citatului magnific scriitor român, dar la ce împiedicați umblă prin insulă, nu ne mirăm de veridicitatea situației.

Trecem astfel și acest caz ridicol pe lista lungă a cazurile de hăștagpalmăpestefață din Regatul cândva etalon, persiflându-i pe gângavii politic-corecți la fel ca întotdeauna, întrebându-ne de câți Walkeri concediați este nevoie pentru a trezi la realitate o nație amorțită de boala mortală woke-istă și politic-corectă.

Sursa foto.

Lasă un comentariu