
Vuiesc domne interneții țării și fierbe Dunărea dinspre aval către amonte din cauza irredentiștilor software unguri, care rescriu istoria românilor pe site-ul numărul 1 de referate. Grănicerii, voluntarii și ciobăneștii mioritici ai interneților au simțit mirosul șacalesc de stepă și au lătrat a intrus pe redditul românesc.
Mirosul fin și curajul extrem de rasă de munte gata să rupă lupchii și urșii carpatini în bucăți, dându-și viața spre protejarea turmei, iată, au dibuit uneltirile cele mârșave de a modifica hrisoavele binare ale wikipediei pentru eternitate. Doar că nici instragamele, nici wikipediile nu sunt niște locuri reale sau surse cu aură de lege (mergând mai la absurd), ca să cităm un oarecare comediant care stă în picioare de la frații noștri americani.
Nefiind un loc real sau, cum am amintit, oficial, nici scrijelitul de orice fel pe un oarecare site (fie el și unul arhincunoscut, ca faimosul wiki) sau rescrierea cu damf și râgâit unguresc a istoriei românilor nu vor putea vreodată să constituie argumente al irredentismului deja obositor al ungurilor asupra vreunui metru pătrat de teritoriu, cu atât mai mult asupra unor vise umede fino-ugrice cum ar fi Ardealul sau Crișana.
Chiar îi invităm și noi cu deosebit și aprig respect pe vecinii noștri mai de la vest în buzdugane să ne lovim, în sabii să ne taiem, ori în luptă să ne luptăm, cum zice basmul, să vedem care-i mai tare în articole drepte sau false de pe neț.
Mult-mediatizatul atentat la istoria patriei reprezintă o non-problemă, mai ales în condițiile în care catastiful supus miș-maș-ului ungar este dezbrăcat complet de seriozitate și încredere, fără valoare istorică, legală sau academică, comparabil mai degrabă cu o foaie de ziar folosit la înfășurat borcanele de compot sau, mai rău, de adus și folosit la nevoie pentru eventuale descărcări naturale inopinate, în lipsa materialelor standard de pe lângă orice tron.
Dar, în condițiile în care chatgpt îți mestecă și îți dă în gură cum regurgitează barza cea grijulie, iar wikipedia îți scrie singură tema la istorie, iar nesimțitul de iorga zace mort și plin de praf în bibliotecă, poate situația de mai sus chiar este o problemă pentru mulți, caz în care, ca de obicei „n-e cerem scuze la domni pentru că ia-m deranjeat”.
Sursa foto.
Lasă un comentariu