irod.ro

Mi-a sărit în ochi un articol, nu mai știu unde, dar o să pun link dacă îmi aduc aminte, despre votări, și cât de recunoscători ar trebui să fim noi că avem drept de vot și o istorie întreagă, o mică sesiune de marketing a beneficiilor votatului, un fel „mai curat, mai uscat, acum cu 20% mai mare și mai tare” sau alte sloganuri văzute zilnic la televizorul cel îndrăcit sau la postul preferat de radio.

Dealtfel, vedem tot mai des, mai ales în perioada asta preelectorală, și în alte medii, tot felul de îndemnuri la cuvioasele și sfintele votări, un fel de invitație la creștineasca împărtășanie, care, nu-i așa, face bine la trup și la suflet. Dacă cele creștinești și bisericești au o însemnătate pentru credinciosul (sau satanistul din fiecare), votul, așa cum este prezentat prostului de pe stradă și din fața ecranului, nu este nicidecum aceeași treabă și nu are sub nici o formă același sens, același efect sau alte elemente comune cu aura care i se tot conferă și pe care se tot pune accent în ultima perioadă.

A vota sau a nu vota, deși poate aduce a amenințare asupra democrației, o subminare a ei mai direct, chiar nu este. Este fix tot o alegere. Și anume alegerea de a nu alege. Jelania referitoare la faptul că în trecut strămoșii noștri au fost subjugați de tirani care mai de care mai sângeroși și mai groaznici, din negura istoriei până nu demult, sau că prostul satului nu a avut, săracul de el, dreptul de a-și alege conducătorii, sau femeile, la rândul lor, au fost excluse ca niște râioase de la „sfântul vot” o bună perioadă de vreme. Sau că, tot o perioadă, votul a fost cenzitar, deci din nou extrem de restrictiv pentru majoritatea prostălăilor care inevitabil erau nu doar prostălăi ci și, evident, foarte săraci.

Tooate apelurile la milă, istorie, patrie, națiune, democrație, cetățeni turmentați sau școli de fete sunt evidente și foarte îndreptate către inima românului (și poate și a altor nații unde se încurajeaza din vârful trompetelor) că a vota este atât de bine încât ar putea vindeca boli și molime, trupești și sufletești. De parcă ar depinde existența noastră din această secundă de acel vot (înmulțit, o vai, cu patru! chiar în acest Anno Domini 2024).

Când de fapt, un vot este un vot. Un vot nu este un pas mic pentru om și mare pentru omenire, pentru că nu este pe lună. Este un pas după o perdeluță împuțită, unde tu cu tine și cu conștiința ta, pui ștampila și aștepți ca un milog timp de un mandat, ca leprele pe care le-ai votat să-ți facă de milă ceva din ce ți-a promis cu nemiluita în campanie.

Este un gest cu care validezi situația care este și care va fi în comunitatea ta (sat, oraș, țară, uniune europeană). Tot votul este girul tău dat bandiților, căcănarilor, parveniților, hoților, condamnaților penali și altor coțcari ajunși la „butoane”/”ciolan”/”putere” sau cum vreți voi.

Spre deosebire de aplaudacii votului din aceste zile, acești înflăcărați ai democrației de carton, doresc să fac un pas în spate de la cântarea cu glas fals și lauda cea cu gura plină a votului, mai ales în țara noastră. Și mai mult de atât, de a da omului libertatea să aleagă dacă alege sau nu! Pentru că, spre deosebire de votacii orbeți și orbi, care votează până în pânzele albe, pe oricine, doar să se știe cu greutatea de pe inimă și de pe umeri luată prin aruncarea votului în urnă, mai sunt oameni care preferă să fie lăsați în pace. Pentru simplul fapt că fix aceeași democrație le dă dreptul să fie lăsați să nu voteze. Și nu îi deranjează că ceilalți votează și, dacă ne uităm la ultimele rânduri de alegeri, o dau din gard în puț și din lac în copac.

Poate ar fi momentul ca neprezentații la vot să îi urecheze pe tolomacii orbeți care votează cu religiozitate și pioșenie, poate făcând o cruce când intră în secția de votare, cuprins de sentimente mai aprige decât atunci când pășesc în biserică. Poate ar fi momentul ca socoteala să fie cerută și în sens invers, în acel sens în care un om, să zicem același cetățean turmentat, ajunge să nu mai voteze din orice motiv, se trezește și cere socoteală neturmentatului care a votat. Socoteală pentru ce a făcut alesul, sau mai degrabă pentru ce nu a făcut.

Faptul că se poate problema și în acest fel irită multă lume, opărește, în termenii mai actualizați epocii. Și nu știu de ce, pentru că este un exercițiu de gândire și la fel de democratic ca oricare altul. Este tot o libertate, asta dacă nu au intrat încă părerile, gândirea și exprimarea lor în ilegalitate și nu am fost eu informat între timp. Asta dacă nu cumva nu s-a instaurat peste noi dictatura votului cu de-a sila și am uitat noi să ne actualizăm cu realitatea.

Spunea cineva (unii spun că Einstein, alții spun că altcineva) că nebunia înseamnă să faci același lucru de o mulțime de ori și să aștepți alt rezultat. La scare votului, pare să fie pertinentă zicala. Pentru că, deși listele pot fi lungi, păpușile sunt aceleași, doar că s-au îmbrăcat în alte costume și poartă alte insigne în piept.

Cu deosebită scârbă și intensă stare de vomă, enumăr extrem de scurt și aleatoriu dintre candidații (partide și persoane) la rândul de alegeri europarlamentare pesedeii și peneleii (gabi firea, claudiu manda, rareș bogdan, celebra maria grapini, dan nica, gheorghe falcă, mara mareș wink wink), aduceii – usereii pemepiștii și fediștii (elena irelevanta lasconi, dan barna, eugen tomac, cristina prună, vlad neprihănitul cuvios voiculescu), aur (mugur garcea mihăescu, monica iagăr, ioana ramona bruynseels, gheorghe piperea), reînnoim…ducă-se dracu…nu știu cum (dacian agronomu cioloș, oana-alexandra cambera, simina tulbure), udemeriștii (noone cares, cum are zice frații americani), proromâniștii, doar unul, fostul premier victoraș „pisicu” ponta, peuseliștii (cristian barbu, lia ardelean, mugur investigatoru ciuvică, amedeo-laurențiu dulamă, ciprian faraon), alternativa dreaptă (adela mârza), coaliția verde progresistă (nicu ștefănuță).

În termenii cei mai actuali ai adresării către public, „băbăeț”, observați ceva la această listă infectă? Pentru că eu observ. Și îi observ pe aceeași! Ca și cum aș fi mâncat, ca în bancul rasist al copilăriei, iar orez, prinzându-mă a lehamite de ochi până mi se lungesc.

Înțelegem că orezul este un aliment extrem de gustos care, după cum știe toată lumea, este baza alimentației pentru miliarde de semeni din Extremul Orient și Asia de Sud-Est, prieteni pe care îi salutăm cu drag și admirație. Mai înțelegem că orezul vine și sub alte miliarde de rețete și forme. Dar mai credem că ne vine câteodată să aruncăm tot orezul din lume și să mai luăm o pauză.

Dacă eu, ca un arhiturmentat cetățean, nu atât turmentat ci mai degrabă circumspect, pățit sau, mai degrabă prostit nu o dată, aleg să nu aleg, invitând pe oricine să arunce privirea peste scurta listă de mai sus sau, dacă îl ține stomacul, peste întreaga listă a candidaților, asta nu înseamnă că îndemn toată gloata să facă la fel ca și mine! Aștept însă, din partea votacilor cu gura mare, să îmi respecte dreptul (constituțional încă) de a nu vota și de a nu-mi bate obrazul că nu votez. Asta mizând pe scârba și lehamitea simțite cu ultima ocazie când am pășit după sfânta perdeluță. Eu nu m-am simțit niciodată mai mizerabil ca după un vot. Atunci când, țanțoș, votac și perspicac (vorbă celor fără zahăr), am pus cuvioasa ștampilă pe cei care, la acele vremuri noi, erau tot ei. Dezgustul, starea de vomă, scârba, toate astea încă mai le resimt ocazional, de obicei tot în preajma sfintelor sărbători ale votărilor, și tind să cred că s-au cronicizat.

Așa cum n-am tras de urechi pe nimeni pentru alegerile făcute, tot așa, am extrem de mica rugăminte de a nu fi înghiontit spre vot. De a nu mi se bate obrazul că nu sunt un bun țărănist-creștin-votac. Înțelegerea vine natural, pentru că așa cum trompetelor iute suflătoare înspre pro-alegere le pasă, mie, ca unui animal deja prostit o dată, nu îmi mai pasă.

Lăsați dar, acestui mort electoral, dreptul la odihnă în cimitirul nepăsării electorale și al neparticipării la vot. În veci amin.

Un, deux, trois, quatre.

Sursa foto.