
Cireșica zilei vine de la pretina noastră mai veche, cea mai capabilă, cea mai instruită, cea mai neînfricată duamnă ministru, demoisela Alina Gorghiu, care, cu imbatabila-i inteligență, trimite iată, limba română pe masa de operație, și nu orice fel de operație, ci una care să-i îndrepte mâinile și picioarele, rupte probabil de această făptură irepetabilă a politicii de tecuci.
Astfel, duamna, cum ar fi zis Vadim, a pus la stâlpul infamiei limba română, făcând o ciorbă de dicționare în încercarea de a legitimiza utilizarea termenului de „ministră”, face referire la temutul Dicționar ortopedic al limbii române.
E lesne de înțeles cât vânt bate prin capul blondei de la drept și justiție în aceste momente, cu intensitate ceva mai mare decât în zilele trecute, dar, după cum puteți observa, rafalele suflă cu intensități diferite și la Polul Nord, ce să mai vorbim de cazul ministrei!
Încheiem astfel cu râsete și lacrimi, dar îi urăm de pe-acum oloagei limbi române însănătoșire grabnică după ce a fost împinsă a nu știu câta oară pe scări de cea mai performantă politicană a țării, mai ales că, după cum prevestim, va fi făcută bine de medicii cei mai de seamă de la secția ortografie.
Hăștagpalmăpestefață
Sursa foto.
Lasă un comentariu