
Dragi preatini, fiind încă zi de mare sărbătoare pravoslavnică, insistăm și noi, ca și alții, să lucrăm la indispoziția generală pravoslavnică și la statul mielului în gât evlavioșilor din Grădinuța Măicuței Domnului și din împrejurimile ortodoxe, nu de alta, dar ce poate fi mai nimerit la ceas de sărbătoare decât urecherea lupilor îmbrăcați în haină de miel, ca să ne exprimăm biblic, venită din partea unor neisprăviți și sătăniți ca noi!
Nu doar ca noi, dar și saatana jurnalistică CTP, lovind cu bota cuvintelor în capul făcătorilor de cruci și pupătorilor de moaște care au avut dezlegare la desfrâu culinar (cel puțin), a ținut să bată obrazul mai gros ca șoriciul de porc al turmei pravoslavnice, invitând pe toții followers-ii influențărului înviat la masa bunului-simț și cumpătării practicate chiar de aplaudatul și lăudatul Cristos.
Nu lăcuste, miere și semințe, ne-am permite să-l apostrofăm noi pe ditamai jurnalistul, dar măcar cu o îmbucătură mai puțin din mieluțul gâtuit și un sorbit mai fără avânt din vinișorul cel festiv din partea petrecăreților pravoslavnici, care par să facă in corpore doar ce face popa, nu ce zice el.
Evident, nu contăm prea mult pe respectarea îndemnului la ortodoxism executiv din partea mimilor pioși declarativ și degrabă îmbucători de bunătățuri cu orice ocazie calendaristică, legată sau dezlegată, amintindu-i stimatului jurnalist să-și măsoare cu grijă vorbele, ca nu cumva ceata cu frică de Dumniezo și fără absolut nici o urmă de teamă pentru proscriși sătăniți ca dumnealui, să-l fugărească duhovnicește și să-l altoiască dogmatic peste cap cu crucioiul împroșcat de sânge al celui care îndemna la iertare și iubire, nu la îmbuibare și beție!
Sursa foto.
Lasă un comentariu