
Dragi preatini, n-au trecut decât (sau dăcât, vorba unora) vreo trei luni de la ultima noastră persiflare la adresa gângavei dar neobișnuit de curajoasei în perpetuarea prostiei Alexandra Ocasio-Cortez, că iată-ne dându-ne din nou palme peste uăchi de uimire și râs, ascultând-o cu ce ușurință și încredere debitează imbecilități, fără ca nimeni s-o ia de urechi sau să-i dea un dos de palmă.
Ce ne sperie însă cel mai mult este adierea declarativă a Baldemortului, probabil inspirată din discuțiile din Sultanatul Unit American, pe care, nefiind acolo, nu le cunoaștem, cum că proasta satului ar fi o posibilă catindată la fotoliul de preșădinte, sau sultancă, cine știe, a țării americane devenite tot mai great, dar cu costul vieții de zi cu zi la fel de tot mai great. Evident, urmând cursul de a merge din rău în tot mai rău, nu ne mirăm de astfel de propuneri, fie ele și în glumă, având în vedere că America l-a avut preșădinte pe ceea ce credeam noi la vremea aceea că este ultimul prost, pretinul nostru George W. Bush.
Revenind la amețita asta de Ocasio-Cortez, cu greu ne stăpânim lacrămile de râs, asta insistând să ne țină perpetuu în priză, după ce altă democrată de mare pedigree, proasta de Ilhan Omar, ne-a făcut să scăpăm berea pe tricou zilele trecute.
Ia priviți, dragi pretini, cum mândra americancă de origini latino ne explică ea cum stă treaba cu negrii și imigranții care au pornit ei, dragii de ei, revoluțiili americane împotriva establishmentului, aberând netulburată de nimeni și nimic, într-o bulă paralelă și personală, fiind ascultată cu luare-aminte de alte foci aplaudace și dătătoare aprobator din cap.
Vorba Asmongoldului, continuă, măi dragă, vorba iliesciană, să vorbești, că ești o sursă nesecată de conținut și pentru noi. Doar să ții cont și de sănătatea noastră, că într-o zi, din cauza atâtor prostii născocite și rostite, o să leșinăm de râs. Dar chiar și-așa, să nu ne facem probleme, pentru că noi, din colțul umbros european, vom reuși probabil să ne urnim din loc către cabinetul doctoroaiei unde cu siguranță nu vom lăsa averi ca să fim puși pe picioare, la fel cum fac the greater and greater americans nowadays, în vestitul Sultanat care bate și popește pe toată lumea, în timp ce și pe ei îi bat prețurile cu bota deciziei MAGAioate în cap.
hăștagproștiiplanetei, hăștaggângavi, hăștagprăjițiiplanetei, hăștagpalmăpestefață, hăștaganotherchildleftbehind
Sursa foto.
Lasă un comentariu