
Dragi preatini, deși este cumva târziu să cuvântăm pe astfel de teme sau probabil că am discutat adiacent așa ceva, intrăm astăzi nu atât să ne mirăm de ce fel de preș pentru bocancii altora murdari de ultimele baligi și ultimul căcat urât mirositor au ajuns europenii, ci mai degrabă să-i persiflăm tot pe proștii noștri, care au apoi pretenții de la cei cu bocanii împuțiți să se comporte decent.
Poate cazurile clasice din aceeași sferă ar fi seria noastră imbatabilă a ausländerilor raus dar și alte cuvântări răzlețe, dar astăzi discutăm cu situațiile clare în față, mai ales că sunt ori călduțe tare ori fierbinți de-a dreptul, în două țări care se pretindeau laice, sănătoase, pioniere (necomuniste) și raiuri pe pământurile dimokratiei și libertăților, deși știm cu toții ce haznale împuțite au devenit de când cu PC-ul, woke-ismul și alte arături sinistre, încât chiar și țări ca a noastră sau Ungaria par raiul pe pământ în comparație.
Și nu vorbim de Coreea de Nord sau Bielorusia, unde băietanii se ocupă de tine înainte să te gândești că ai putea scoate pe gură vreo gogoașă la adresa cui nu trebuie, ci vorbim de ratații zilei, francejii și de frații lor dar și ai noștri, spaniolii, alți proști cu bube în cap, unde din cauza atâtor restricții și faux-pas-uri, ne și mirăm că mai au curaj oamenii să clipească sau să dea un bună ziua!
Iar primul exemplu și cel mai inofensiv este al unei jucătoare de fotbal din Spania, Esther González, care, semnând un contract cu o echipă de fotbal din Arabia Saudită, ca prin minune, și-a cosmetizat paginile de social media, probabil instagram-ul, ștergând toate fotografiile cu perechea ei și cu copilul pe care îl au împreună, fotbaleatoarea fiind homălaie.
Acum, când vă gândiți bine, știți încotro ne ducem natural cu gândirea și raționamentul, știind clar părerea arabilor saudiți care tranșau jurnaliști în ambasade și aveau directori ai organizațiilor de femei un bărbat, femei care nici nu știm și nici nu prea ne interesează dacă și-au mai dobândit până la urmă dreptul de a conduce mașini, o țară extrem de întinsă, cu un deșert nu doar de nisip ci și în spațiul abstract care ar fi trebuit să fi fost plin de drepturi egale (sau cât de cât) pentru bărbați și femei, dar unde femeea, la distanțe încă și mai crunte de medievalii pravoslavnici de la noi, este chiar ultima arătare pe scara importanței jivinelor planetei, fiind probabil de nivel găină, euglenă verde sau vierme, stând la decizia și mâna bărbatului, care poate eventual s-o și vândă, s-o omoare sau s-o utilizeze pentru orice activități îi tună bărbățelului prin țestos.
Așadar, învățata cu drepturili femeilor cetățeană LGTVQBRPRȚistă de origine spaniolă, căsătorită cu altă femeie cu care are împreună un copil, renunță la drepturile ultraextraterestre care pentru o arăboaică ce ar putea avea astfel de apucături înseamnă moarte prin uciderea cu pietre probabil, pentru că grămăjoara de dolărei și petrodolărei este evident mai importantă decât drepturile femeilor pentru care suratele acesteia crapă în număr record în țări de factura Arabiei, Iranului și a altora, cu precădere musulmane.
Frumos, elegant, încurajator exemplu al unei concetățence europene care vine dintr-o țară ce se pretinde vârf de libertate mai ales pentru femei, dar care este călărită de toți nătărăii planetei, care vin să să aprindă focul de tabără lângă cortul speranței vieții mai bune în peninsula Iberică.
Am putea spune „when in Rome”, vorba americanului, când ești la Roma faci ca romanii și când ești în Arabia faci ca arăbeții, doar că doamnei González doar i s-a spus cu discreție și bun-simț să șteargă fotografiile care atrag pedepse crunte pentru regnul femeiesc cu microcip și crotalie arăbească, nefiind pasibilă de a fi omorâtă cu pietre, ba mai mult, câștigând sume nesimțite de bani, așa că nu o certăm prea tare pe amețita asta care micționează nu atât de tare pe europencele care se bucură totuși de niște drepturi de necontestat, cât pe femeile din zona arabă, care vor avea șansa enormă s-o vadă pe asta lovind bășica în campionatul arăbesc de fotbal femeiesc.
Nu mai rămânem prea mult pe terenul arabo-iberic ci facem saltul ușurel peste Pirinei, în Hexagon, unde proști satului european își trag singuri șuturi în cur, pe lângă cele primite de la alții, tot pe partea nu economică direct, vorba lui Jiji, ci tot femeească, francejul de rând fiind indignat că zilele trecute, la îndemnul timid, deghizat sub forma rugiminții fierbinți din partea unei delegații de călugări hinduși aflați în vizită pe la Tour Eiffel, toate femeile care muncesc la cel mai cunoscut loc al capitalei franceje, au fost înlăturate de pe tură, fiind înlocuite doar cu muncitori posesori de organe sexuale ca ale călugărilor hinduși. Un fel de tragere pe linia doi a ispitei femeiești din calea sfinților călugări, care erau foarte atenți să nu cumva să fie trași în capcana păcatului de către satanele franceje și să nu pice cu botul pe labe la farmecele drăcoaselor franțuzoaice și să renunțe în ultimă instanță la haina preoțască și călugărească.
Toate acestea sub acoperământul virtual al drepturilor omului, fraternității, egalității și libertății care sunt, după cum știți, la piatra de temelie a republicii franceje și în teorie respirabile în toată atmosfera hexagonală! O mizerie și un rahat mai mare lăsat pe preșul francej din partea unora ca ăștia nu ați văzut în ultima vreme și probabil nu veți mai vedea degrabă!
Evident, francejul de rând s-a indignat, a strigat țipător dar fals a honte, disgrace, surréalisme, choquant și toată paleta de epitete, care mai de care mai patetice, francejul dându-se de ceasul morții de situație dar cu măsură, necălărind până la momentul încheierii cuvântării noastre nici un ministru din guvernul cornutului și nici palatul Elysée al popândăului de Manu!
Indignarea rămâne la nivel de morți civici și la gângavii ăștia hexagonali, abrutizați de alte probleme de la firul ierbii, mexicanizări, cuțâtari, racaille-ul obișnuit și sărăcie tot mai mare, ornate și garnisite toate cu un șomaj remarcabil și alte probleme și neajunsuri care până nu demult erau ceva rocambolesque pentru o asemenea țară, vorba François-Six-Pack-ului francej.
Iată însă că oașpeții de vază pot să-și impună punctul de vedere în capitala țării cu libertaté, fraternité etcetera, dar dacă vreo demoisellă cu standardele cele mai înalte du 8e arrondissement de Paris le-ar sugera indienilor să nu se mai cace pe stradă, brusc ar fi fost considerată rasistă și aruncată cu șut din subcontinent, stârnind nu doar indignare de nivel Twitter/X/Instagram ci un adevărat scandal diplomatic, probabil chiar o mică răscoală orășenească!
Noi, cu nesimțirea caracteristică, nefiind deloc perturbați de zgomotul steril al luptătorilor SJWiști de tastatură, aruncând grenada adevărului în adunătura habibiștilor aflați și acum cu brațele deschise, ne retragem fără părere de rău că deflagrația va produce victime nenumărate, rănind sentimentele unora și altora din tagma woke-istă și politic-corectă!
Vorba ceea, nu ne lăsăm noi căcați în cap cât timp avem gură!
Lasă un răspuns