
Dragi pretini, după un episod mai vechi în care descriam un crâmpei din teritoriile islamizate scandinave, mergem iute-iute în clasicul Hexagon, cândva respingător puternic de musulmani, ca să notăm cum iataganul propagandei islamiste dă tare în societatea francejă, poate cu mai mare succes decât o făceau alde Charles Martel pi la Tours, prin Anul Domnului 732.
Astfel, notăm și noi aproape fără nici o surpriză cum pe tarabele tot mai prăfuite ale librăriilor, o carte pentru tinerele musulmane franceje s-a vândut ca pânea caldă, înaintă să fie retrasă, din cauza unor pasaje clasice apropiate mai degrabă de propaganda talibană decât de spiritul francej liber, egal și plin de fraternitate, pasaje care îndeamnă tinerele ori să nu iasă din confortul și siguranța căminului pentru că, cine știe, în societatea drăcească francejă, cineva ar putea să le facă fetelor vreun rău sau, dacă chiar există necesitatea extremă de a ieși din casă, cum o spune și cartea, ieșirile să fie făcute doar sub supravegherea tutorilor, după tradiția din străbuni care, la fel ca uleiul, nu pare să se amestece bine cu apa culturii europene și occidentale.
Ce putem să mai comentăm pe astfel de teme, decât că, după interzicerea la vânzare a cărții amintite, așteptăm cu și mai mare înfrigurare și alte opere de mare angajament pe aceleași teme, de ce nu și de partea catolică a baricadei radicale, sau, de ce nu, revenind la religia musulmană, ceva mai de inspirație cecenă, care promovează sub conducerea piosului Kadîrov, o grijă încă și mai mare pentru tinerele musulmane.
Sursa foto.
Lasă un comentariu