Dragi pretini, nu din greșeală tot menționăm epoci demult apuse, de multe ori întunecate, făcând clasicele paralele cu prezentul de care ne permitem să râdem ca să nu plângem, pentru că, după cum veți vedea și în scrierea cu potențial de pisanie de astăzi.

Mai exact, într-o întoarcere galopantă către vremuri cu care polonejii erau mai în largul lor, cam pe vremea Cazimirilor Jagielloni suzerani chiar ai stămoșului nostru Ștefan cel Mare, prostul dar câștigătorul confrate al prostului și pierzătorului Simionski, ditamai preșădintele Karol Tadeusz Nawrocki, s-a apucat să scoată la înaintare proiecte de lege care să popească așa cum trebuie comentacii și aruncătorii de ouă clocite la adresa comenduirii preșădințiale și a altor căpetenii din justiție.

Mai pe scurt, dacă ai căscat gura, din postura de funcționar public prea guraliv și nătărău sau, cine știe, mai târziu, cu eventual amendamente adoptate noaptea ca hoții, din postura de jurnalist sau de civil prea interesat să bage bețe în roate noi administrații, prin noua încă nevotată lege a Cazimirului cel cu muci la nas din zi de azi, bota te va trăzni în moalele capului, poate cu închisoarea de până la cinci ani, în cazul în care nu-ți mai tace gura aia (rostit cu patosul și glasul inegalabilului tribun Vadim-Tudor).

Botnița legislativă propusă de noul staroste polonej este doar un aperitiv al tipului de politici care probabil ne-ar fi păscut și noi și, cu permisiunea dumneavoastră, încă ne paște, în cazul în care neghiobi cu scuipat în colțul gurii vor reuși să facă o majoritate parlamentară solidă care să permită curgerea de legi similare prin Parlament.

Nu de alta, dar astfel de conducători cu astfel de apucături se țin foarte bine de mânuță cu anchetarea muzicienilor pentru incidente legate de cărțile sfinte catolice, sau, de ce nu, cu apucăturile pioșilor catolici poloneji în ceea ce privește femeile poloneze sau grupurile de gey și lesbiene (lgtv++hdtvetc), toate la un loc sătănite.

Aplauze furtunoase pentru inițiativele călărețului de la Warszawa, pe care le vom urmări și de acum încolo, în condițiile în care atentatele la democrația și-așa cu tente medievale din câmpiile leșești par să nu contenească, mai ales că mandatul mucosului nu demult început.

Sursa foto.

Lasă un comentariu