
Dragi preatini, revenim anevoios pe tărâmul sportiv al fotbalului pentru proști ca noi, treziți parcă din groapa interesului pentru fotbal, culmea, de niște morți în stare de putrefacție, adică adunătura de mulgători de oi și faianțari, vorba ceea, care îmbracă niștre tricouri de aceeași culoare și are titulatură extrem de pompoasă pentru ce arată pe teren.
Astfel, poate ați urmărit performanțele (patru la număr) alor noștri, galbenilor, foștii elevi ai lui Nea’ Mirciu, actualii elevi ai Regelui, clientul nostru Giâcă Hagi, Hagia Tanasiu, pe scurt, Giâcanu’.
Luând scorurile pe rând din împuțita asta atroce de competiție numită Liga Națiunilor, care ne face să ne smulgem părul din cap de fiecare dată când aflăm că urmează o nouă rundă de etape, avem așa: Svenska – România 2-1, România – Bosna i Hercegovina 2-4, Polska – România 6-0, România – Svenska 0-1, cu 3 goluri marcate și o căruță primite (13), ratații sportului românesc de orice fel, plătiți totuși cu mult peste ce oferă, se întorc acolo unde i-am lăsat și acum multă vreme și practic, dintotdeauna, în groapa mortăcinilor sportive, care nu merită nici amintite, nici luate în serios, cu atât mai puțin lăudate!
Poate vă aduceți aminte de automințirea națională a generației de suflet, care a făcut un 1X2 la europene (parcă) în grupe și apoi luând potopul de la olandejii cu multe clase peste ekipa lui Iedi.
Cu alcoolul falsei performanțe europene încă în cap, mulți dintre români, încă îmbătați poate și de ratații care trebuiau să lucreze la combinate de nivel Sidex nu la peniță și tastatură, care se numesc și ăia pompos presă de sport, toată lumea s-a uitat cu încredere, speranță, avânt și emoție la descălecatul Giâcanului la națională, sperând la încă și mai înalte performanțe decât amețeala ieșirii din grupele unui european anost.
Au venit însă lopețile și terenurile în cap din partea celor trei nații amintite, dintre care bosniacii par să fie cei mai cu ouă și cu rezultate, reușind chiar ieri seară să lovească între ochi deja tumefiata echipă polonejă, care n-are nici rezultate ieșite din comun și nici nu se rupe cu vreun fotbal mirobolant, dar care culmea, este văzută tot timpul ca o echipă de vază. Absolut, prin prisma unui rezultat atât de categoric cu românii cei duși la pădure și uciși cu bota și inima lui Stalin, atunci putem să considerăm astfel de lucruri, dar dacă privim obiectiv ce fotbal joacă, am prefera să ne abținem. Iar cu o dublă cu amintiții bosniaci, egal 0-0 în Varșovia și înfrângere 1-0 la vestita Zenica, intercalată de o înfrângere sănătoasă pe Strawberry Arena la Stockholm, 3-1, atunci chiar nu mai este nimic de spus despre măreața echipă polonejă.
Revenind la cadavrele fotbalistice cu tricouri galbene care umblă printre noi și mai și se prezintă la meciuri oficiale, a căror colivă noi am îmbucat-o pe nerăsuflate de mulți ani, neacordându-i acestei echipe niciodată nici o șansă la nici un fel de performanță adevărată, având în vedere un rezultat încă și mai sinistru, Croația – Anglia 0-7, am putea spune că ai noștri sunt chiar buni, iar în condițiile în care vreo Spanie, Franță sau Anglie ar lua un asemenea scor de la te miri ce echipă iar echipa împiedicaților români va pierde doar cu 5-0, am putea spune că ratalăii Giâcanului sunt chiar campioni mondiali!
Fără echivoc, după asemenea pofte de fotbal stârnite chiar de către fosilizații tatuați ai echipei naționale, vom mai reveni cu o cronacă specială dedicată fotbalului ceva mai agitat, mai calitativ și mai interesant al echipelor de club, fiind datori cu o radiografie a începuturilor de campionate europene și al competițiilor europene, care sunt mult mai interesante decât tristețile și depresia ligii națiunilor din ultima vreme.
La final, cântând cântecul de veșnică pomenire și plimbând coliva cu bomboane pe la toată masa, ne luăm încă o dată rămas bun de la stârvurile eviscerate ale generației de suflet, scuipând încă o dată în urmă, sperând să nu mai auzim de astfel de elemente prea curând!
Lasă un răspuns