…sau ceva în stilul acesta ar trebui să cântăm toți și să trâmbițăm, în timp ce aplaudăm ca la Congresul Partidului Muncitoresc Coreean, dar fără întrerupere sau ritm amețit, ca nu cumva să ne vadă băietanii și să ne trimită în lagărul de muncă, asta dacă cetim și noi cu luare-aminte, patriotism și însuflețire sondajul Consiliului Superior al Magistaturii rumâne, parte extrem de importantă a iustitiei romene care rupe tot, după cum știți.

Iată dragi preatini, că însăși preatinul nostru, ditamai procurorul Sandu, își bate joc și șterge pe jos cu mizeriile de factură sovieto-nord-coreeană am spune noi, fratele Sandu fiind totuși blajin, asociindu-le doar cu clasicul comunism românesc – sondajul publicat cu nerușinare incalificabilă de CSM arătând un entuziasm și o încredere a cetățeanului în iustitia romena de 75% – valoare de nivel cu-adevărat nord-coreean!

Dar domnul Sandu explică situația pe care noi o știm și o mirosim chiar dacă nu facem parte din iustitia ce rupe tot – înjurăturile printre dinți despre care amintește profesionistul slobod la gură fiind nu o cauză ci un efect al iustitiei pe care o tot scoatem la interval și noi, atunci când timpul ne permite.

În mod cert diferența dintre acest sondaj anunțat triumfal și cu celebrele și amintitele aplauze de nordul cel roșu al peninsulei Coreea și alte sondaje care arată o încredere de 25% în iustitie, coroborate cu sudalmele printre dinți și dumnezăii și cristoșii din partea noastră și a majorității Ion-Six-Packului român relevă stilul comunist, nord-coreean, sovietic sau cum vreți să-i spuneți dumneavoastră de a face treaba la CSM, unde legea e lege, nu e tocmeală iar căscatul gurii va fi cât de curând pasibil de urmăriri, bote, dube și celule de beton de nivel Aiud, iar primele semne le-au simțit pe pielea lor sătăniții de Laurențiu Beșu dar și alții ca el!

Cât de curând ne așteptăm și la saatana cuvântătoare din mijlocul procurorilor și judecătorilor CSM-iști, acest Sandu cu chef de persiflare și bătăi de joc care o caută de mult cu lumânarea, să fie fugărit cu bota investigațiilor chiar de ditamai sportiva Chiriac, CAP-istele bucureștene și, de ce nu, șomoioaga șefă Lia, care cu siguranță va pune din nou mâna pe telefon și va popi și ea pe mulți, inclusiv pe nesimțitul ăsta!

Trecând totuși la partea a doua a combinației inedite dintre iustitii și premii armenești, acordăm imbatabila noastră distincție a Armeanului Competent procurorului Claudiu Sandu, pentru curajul și nesimțirea de care dă dovadă aproape în fiecare zi, persiflând și scuipând între ochi un sistem căpușat, putred și putrezit, cu încredere de poate -25%, nu de 75% cum fălos se autointitulează, călărit de niște personaje unsuroase, dubioase și care ete evident că lucrează nu spre satisfacția cetățenilor ci, cel mai probabil, a infractorilor și bandiților de care amintea și meșterul Sandu, cei care rămân cu banii după condamnări, popchii pedofili și abuzatori de copii și femei, sebicii ghiță de la Beograd (Dobar dan Sebică! Kako si brate?), mario iorguleștii, opreștii, puiu popovicii și toate curfutițele scăpate de mânuța bionică apatică și fără gheare a iustitiei romene, care, din câte observăm, este bună doar la masturbarea propriului sistem, din care rezultă spuma șampaniei albe a încrederii, dar doar la 75% din volum!

Aceeași distincție, într-o triplă deja întâlnită la noi și cu alte ocazii, o acordăm judecătoarei Raluca Moroșanu, care, fiind cel puțin la fel de impertinentă ca și Sandu, a căscat gura împotriva CAP-istelor sunate insistent de eliberatoarea de violatori dar și meseriașului Laurențiu Beșu, alergat și acum prin comitete și comisii, investigat și căutat de păduchi, în același stil sovietic cu care ne-am obișnuit!

Împreună cu aceștia, nu uităm de sutele și miile de oameni din sistem care și-au arătat susținerea cu cei trei și cu alții la vremea reportajului despre iustitia banditească, imposibil de numit aici, dar despre care ne aducem aminte de fiecare dată!

La final, bucurându-ne de stilul blajin de a lua la mișto chiar sistemul din care face parte și chiar de a-l scuipa în freză, îl aplaudăm încă o dată pe ditamai Claudiu Sandu, laolaltă cu ceilalți laureați ai premiului nostru, Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu și ne mai așteptăm și la alte momente de bătăi de joc și dosuri de palmă pentru iustitia romena care rupe tot, care pare să nu mai fie chioară, ci să vadă chiar bine cu ambii ochi, alegându-și pe sprânceană beizadelele și protejații.

Lasă un răspuns