Dragi preatini, iată-ne la încă o nouă ediție a hăștagpalmeipestefață și hăștagproasteleplanetei, în care ne dăm iute patru rânduri de palme, ne trezim din râsul nemernic dar extrem de natural și încercăm să comentăm puțin pe subiectul propus de ditamai Asmongoldul, înainte să ne dea încă o dată berea pe nas.
Nimerind așadar peste câteva personaje care nu fac deloc cinste majorității personajelor mai frumoase și mai blânde ale planetei, ne permitem să cuvântăm lejer cu obiectivitatea persiflantă pe marginea videoclipului și a curentelor regăsite în acesta, dar nu din prisma unor înlocuiți cu ursul ci dimpotrivă, din prisma ălora care sunt atenți întotdeauna la integritatea fizică, emoțională și starea de bine a fetelor și femeilor din viața lor, întotdeauna și în cel mai înalt grad.
Astfel, oprindu-ne pentru moment din hohote de râs cu lacrămi, încercăm să ne mai trezim încă odată cu două palme peste uăchi, privind cum cele mai independente și emancipate dintre suratele perechilor, mamelor și fiicelor noastre ale tuturor arată regnului puternic și independent cum se face treaba, cum se arată egalitatea dintre bărbat și femeie și cum se privește pericolul în față, arătându-i-se degetul mijlociu, SJWistele feministe punându-se în situații pe care nici măcar fratele nostru Bear Grylls nu le-ar fi conceput acum mulți ani în extrem de interesantele sale show-uri de supraviețuire.
De la călărit pe pajiștile kârgâze de unele singure sau biciclit prin pustietățile cele mai prăfuite și îndepărtate ale Kenyei până la călătoritul în stil de garofiță prin munții monumentali ai Afganistanului talibănit, temerarele noastre feministe evită la limită și cu o inconștiență de nivel toddler cele mai sinistre atrocități (violuri, bătăi, asaltul, crima), toate explicându-ne curajoase și independente, în timp ce lălăie cu degetele în urechi, cum că femeia are nu doar dreptul și libertatea, dar parcă și datoria să hălăduiască de una singură în unele dintre cele mai dubioase zone ale planetei pentru femeile singure, într-o încercare puerilă și efectiv de râsul curcilor de a demonstra că nu au nevoie de nimeni și de nimic, cu atât mai puțin de un bărbat pe post de apărător și pavăză.
Luând în serios cuvântul Giâcanului – „dacă ți-e frică de lup nu intri în pădure” – unele independente și emancipate ale lumii vestice ne arată cum nu se face, alegându-și pentru promenada eliberatoare de sub jugul patriarhatului bărbatului alb niște teritorii unde noi nu am lăsa nici măcar o găină nesupravegheată, cu atât mai puțin să ne trimitem persoanele iubite de unele singure să călătorească.
Dar nu știm cum, prin ce minune sau mai degrabă raționament gimnastic al minții relativ degajate și odihnite al unor duamne și domnișoare empowerate și independente, focul și flacăra eliberării de sub jugul fals al satanei masculine cu piele albă le dau ghes oprimatelor SJWiste să plonjeze cu toată ființa în lacul prostiei și ridicolului, riscându-și viața pi coclaurii plini cu dubioși ai planetei deloc utopice în care încă trăim.
Poate de aceea o starletă călătoare din imagini își îndreaptă disprețul și furia către pornoșagurile cele drăcești care sucesc mințile animalelor rădicate pe două picioare care dau târcoale iurtei cu muieri, în mijlocul nicăieriului central asiatic, în loc să se gândească mai apăsat la bagajul nevăzut al zăbăloșilor medievali care-i face să se comporte în halul în care observați.
Într-adevăr, femeile nu trebuie să fie constrânse, ținute în lanțuri, bucătării și grădinițe de copii, la scutul și căldura căminului din cauză că merele putrede cu șomoiogul învârtoșat nu se pot abține în a băli și pofti la călărit fără consens femei necunoscute dar cel puțin noi, dacă am fi femei, n-am cuteza sub nici un fel de formă să ne jertfim pe altarul feminismului de bordură (sau pășune alpină kârgâză) doar ca să crăcănăm ridicolul, forțând utopia, sfidând evoluția lentă și de obicei obositoare pe care o așteptăm de la unele jivine, numite duios de stockholmeștile victime ale agresiunilor sexuale „bad apples”.
Totodată, dacă unele dintre femei, prea aprinse și arse de dorința de libertate încât nu se pot abține să nu-și aleagă cele mai periculoase situații în care să se pună, călătorind de unele singure, nu putem decât să le urăm mult succes în alegerea ursului drept companion de drumeție, dar aducându-le aminte că nu demult chiar un bărbat (alb și probabil sătănit de microbul patriarhatului asupritor de femei) a fost sfârtecat de un tigru la o grădină zoologică din Marea Britanie, fapt ce demonstrează că nu numai „ursul nu e joacă, măi” (vorba secuiului) ci și că orice fiară sălbatică nu e joacă!
Dar dacă tot insistă în fraternizarea cu blănosul, le urăm succes în a-și căra „badigardul” brun care nu are nevoie de sală și steroizi pe coclaurii națiilor afgane, pakistaneje și evident, pe mirificul ogor al fraților noștri kârgâzi, unde, se știe, mentalitatea de ev mediu poate oricând să te lovească între ochi fără nici un fel de avertisment sau grijă pentru independenția femeească pe care destule emancipate de factura ăstora din videoclipul Baldemortului le etalează călărind și călătorind în astfel de colțuri de rai, cu o inconștiență dezarmantă.
Noi, din colțul sătănit al proverbialului instinct de conservare, rămânem ogoiți la locul nostru, preferând oricând liniștea și siguranța (nici acelea garantate întotdeauna) hălăduitului în zone ceva mai prietenești nu doar cu doamnele și domnișoarele lumii, încercând să nu facem pe cruciații wokeismului, irosindu-ne astfel în războaie imaginare care nu merită nici pornite și nici luptate.
hăștagpalmăpestefață, hăștagproștiiplanetei, hăștagproasteleplanetei
Lasă un răspuns