irod.ro

Dragi preatini, așa cum aminteam noi mai ieri, iată-ne astăzi cu ceva istorisiri din desaga plină a subiectelor planetare, pe care le-am lăsat deoparte din lipsa cronică de timp, dar pe care le reluăm astăzi cu mulțămire și relaxare.

Și nu călătorim prea departe, ci facem o mică navetă între Baku și Viena, unde observăm, odată cu începerea școlii, cum autoritățili, culmea, de religii total diferite, se concentrează pe interzicerea articolelor vestimentare tradiționale musulmane, ca să folosim termenul vehiculat în patria lui Mozart. Intrate în lege deja din septembrie, măsurile probabil similare (dar neverificate în detaliu de noi) vizează interzicerea de văluri, eșarfe, capișoane, baticuri, hijaburi, burke, niqaburi pentru fetele de școală de orice vârstă, în cazul Azerbaijanului și de sub 14 ani, în cazul Austriei.

Așa cum era de așteptat, lacrămile copchiilor, părinților acestora și ale altor oameni mai orientați către Dumnezeii și Allahii lor sau către tradiții bunuțe, vorba pretinului Cetin, au curs mai ceva ca apa Iordanului, multă lume dându-se de ceasul morții, temându-se pentru viitorul lor, al religiilor practicate și al drepturilor, iată, restrânse în stil aproape comunist românesc, de către ceva mai tinerii reprezentanți ai unor nații aflate în sfere, la prima vedere, diferite, dar totuși mânate probabil de aceleași intenții bune – secularizarea, laicizarea statului, integrarea în societate (în cazul european) în principal și alte motive, mai mărunte, în plan secundar.

Evident, comentariile și argumentele contra măsurilor sunt aceleași poezii obosite în care este lamentată restrângerea drepturilor la practicarea religiei, prigonirea musulmanilor și altele, la fel de neinteresante și diluate, astfel că nu le mai dezbatem în detaliu.

În principal, aplaudăm decizia austriaco-azeră, dintre cele mai recente, care vin să rejoigneze, vorba francejului care a interzis deja îmbrăcămintea de acest tip în locurile publice, privind cu oarece speranță (de doi lei, ce-i drept) că poate și pe tărâmurile pravoslavnice vom observa astfel de schimbări mai degrabă de abordare (nu neapărat în lege) care vor urmări să ne mai scoată pe noi, ca rumâni, dar și pe alții, ucraineni, sârbi sau ruși, din evul mediu al mentalităților pravoslavnice, mai ales în ceea ce privește femeile, care își au locul bine stabilit, de obicei în spatele bărbățelului din a cărui coastă sunt plămădite și în spatele căruia stau, tot de obicei, supuse și cu gura închisă. Prin extensie, am fi foarte încântați dacă și cuțâtele de decor (ocazional bune la orice) ale persoanelor de religie sikh, kippa-urile evreiești și alte elemente ale altor religii, ar fi și acelea interzise prin lege, asta ca să fim incluzivi întru tratament pentru absolut orice confesiune, indiferent de origine și de bunele intenții pe care toate clamează că le promovează.

Cât despre motivele pragmatice și foarte presante în legătură cu astfel de restricții, suntem absolut convinși că se urmărește și reducerea masivă, instituțională a radicalismului islamic, a oprimării și controlului tinerelor fete din familiile musulmane, treburi cu bătaie foarte lungă, dar necesare, pentru a mai domoli avântul islamizării unor societăți, în cazul în care deja nu este prea târziu.

Asta pentru că, dacă privim la califatele enclavizate instituite sub ochii proștilor de franceji, britanici sau suedeji, observăm și singuri că dacă ești bun, tolerant și permisiv, ești luat de prost, iar acum trebuie să pui bota noduroasă a deciziilor radicale în funcțiune, pentru a mai despăduchea din apucăturile unora din anumite regiuni și orașe din republicile islamice amintite.

Revenind la clubul țărilor cu măsuri la fel de restrictive (sau poate chiar mai aprige), notăm că destule țări eminamente musulmane au purces pe această cale cu (mulți) ani în urmă, frații noștri turkmeni, tadjici, uzbeci, kârgâzi și kazahi fiind cap de listă pe acest palier. De partea europeană, timiditatea încă se vede sau situația nu o impune, doar țări ca Elveția, Belgia, Danemarca și Portugalia mai având măsuri similare instituite, ori ca metodă de damage control, vorba americanului, ori ca însănătoșire, integrare și (re)laicizare forțată, țările europene și cele central-asiatice menționate fac ceea ce ar trebui să facă orice țară cu absolut orice religie, reducând practicarea acesteia în locurile deja cunoscute, la besearică/geamie și acasă!

Ca o notă interesantă de final, observăm mânierea sultanului Erdoğan la adresa fratelui azer Aliyev pentru deciziile adoptate, precum și je m’en fiche-ismul preșădintelui azer pe această temă, subliniind că astfel de comentarii și supărări reprezintă amestec în treburile interne ale unei țări, un răspuns pe care fratili turc mai mare nu l-a înghițit probabil prea bine, dar nu că ar fi avut încotro.

Noi, din colțul vesel și întunecat, aplaudăm astfel de mișcări guvernamentale, mai ales că dacă e să lăsăm după prostul, pardon, ptiu-ptiu drace, omul de rând, pupător de moaște sau aplicant de coduri sharieze, nu am fi asistat la astfel de treburi nici peste încă 2000 de ani în cazul pravoslavnicilor și turbo-catolicilor sau nici peste alți 1400 de ani în cazul musulmanilor.