
Dragi preatini, rar am fost atât de radicali încă din titlu, ceea ce denotă extremități sinistre din partea noastră care depășesc, la fel ca în cazul multor altor votători de care ne debarasăm, sentimentele clasice și dulci de scârbă și dezgust, la adresa unor personaje politice aterizate pe frontispiciul politicii interne, dar insistăm pe stilul actual, mai ales că notăm și noi spargerea unor bariere de tip iohănnesc și viorica-dăncilesc odată cu numirea gângavului campion veștea în tentativa funcție de premier al unei Grădinuțe a Măicuței Domnului aflate într-o derivă comodă pentru această parte a Europei dar relativ indezirabilă în restul Europei (cu excepția imperturbabilă a țărăneților belgieni cultivatori de cartofi, care oricum parcă trăiesc în visul lor ferit de orice pericol).
Astfel, dragii noștri, ne dăm și noi ropote de palme peste uăchi, mai ceva ca frații noștri mai proști napoletani, notând pe scuipătorul veștea care nu demult flegma în frunte pe ditamai preșădintele olimpic de azi, care cutează, aproape alzheimerist, să-l numească pe primul prim-ministru.
Într-o țară de leșinați și habarniști politci ca Rumeinia, numirea lui veștea brașoveanul în funcții de asemenea rang rivalizează cu numirea prostului de Arbeloa la cârma unei echipe ca madridul cel real, un habarnist (nu așa de gângav) la cârma unui club de cel mai înalt nivel, în ciuda disprețului personal pe care i-l purtăm.
Poate chiar mai mult, pentru că nu deținem cheile cele aurite ale comparațiilor perfecte, nătărăul aproape șutat în ouăle politice din partidul proștilor liberali, este laolaltă cu tomacul băsist un alt avorton guvernamental, care pare să lase încă și mai mult sânje politic odată cu chiuretajul care stă să se producă, mai ales când observatorii cu masca încă pe gură pesedei și aurași, râzând a pagubă națională, nu se încumetă să preia bisturiul și inima lui Stalin care ar trebui, cel puțin în teorie, să salveze țara de la putreziciunea încă și mai sinistră decât a Greciei de acum aproape un deceniu.
Asta cu atât mai mult cu cât GMD-ul pravoslavnic este graniță deja pătrunsă și explodată cu invazia orcească din Ucraina arhicoruptă și relativ imprevizibilă, iar danțul politic împiedicat pe o muzică falsă și profund coruptă produce, iată, avortoni politic guvernamentali de teapa tomacilor și veștilor morți fără speranță.
Pe de altă parte notăm și noi cum opinia publică se dă de ceasul morții de ruperea unui partid liberal care din vremuri imemoriale aproape caragialești părea integru, lăcrămând la luptele interne dintre gângavii de predoiu, ticăloșii de thuma și saltelistele pretine ca gorghiu cu alde călăreții decrepiți, căzuți și decăzuți ca alde bolojan și acoliții lui, toți niște fețe palide și căcăreze politice mai sinistre decât recenții lor predecesori, aici numind niște personaje mai odioase decât alde rușanu, antonescu sau fenechiu-transportorul.
Nu prea înțelegem de unde atâta aplomb și susținere pentru acești pesediști mai proști, peneleii, care n-au putut să producă mai mult decât un gângav cu pedigree ca habarnistul și analfabetul de ciucă, ratatatul și mincinosul monumental de rareș bogdan sau sulfurosul Falcă din binecunoscutul județ de frontieră.
Cert este că frezatul olimpic nu ezită să adulmece anusul tot mai plin de excremente al pesedeilor celor împuțiți, spre dezamăgirea hoardelor de foci votante și spre așteptata noastră confirmare a unui preșădinte pesedizat, slab, gângav și cu mâna pesedistă băgată adânc în anusul teatrului politic prezidențial actual.
Sursa foto.
Lasă un comentariu